La o săptămână după apariția unor rapoartele potrivit cărora cea mai mare bancă germană, Deutsche Bank, a fost „încurajată” atât de către autoritățile de reglementare, cât și de acționari, pentru a deveni o companie de tip holding pentru a o face astfel „mai agilă în vederea unei fuziuni”, Bloomberg a raportat că guvernul german ar favoriza un astfel de demers întreprins de Deutsche Bank și Commerzbank pentru a crea un creditor național „care să finanțeze economia țării, orientată spre export”.
Motivul pentru care guvernul de la Berlin se îndreaptă în prezent spre această abordare este că dorește să se asigure că țara are o bancă internă puternică pentru a menține finanțarea companiilor germane chiar și în timpul unei crize financiare, caz în care investitorii străini ar putea scoate capitalul într-un timp similar, agravând criza. Practic, să asigure economia ca va avea resursele necesare de finanțare obținute cu capital german.
Bloomberg adaugă că „discuțiile ce au avut loc la Berlin reflectă o căutare intensă a autorităților pentru a găsi a găsi bănci grupuri bancare naționale care să sprijine cea mai mare economie a Europei și să reducă diferențele față de rivalii străini”. Pe de altă parte, oficialii Deutsche Bank încă sunt preocupați în privința integrării Postbank.
Cu toate acestea, o fuziune nu pare a fi iminentă, deoarece conducerea Deutsche Bank a mai trecut recent prin diferite scenarii de fuziune, inclusiv interne și europene, la o întâlnire de stabilire a unei strategii la jumătatea lunii septembrie, dar decizia luată a fost că timingul nu este cel potrivit.
Ca urmare a diferitelor opțiuni în vigoare, însă dintre care nici una nu poate fi abordată, băncile rămân într-o situație în care acțiunile lor se află sub presiune. Atât Deutsche Bank, cât și Commerzbank continuă să se confrunte cu scepticismul investitorilor cu privire la strategia lor pe termen lung, rezultând în cea mai slabă performanță dintre băncile europene în ceea ce privește prețul acțiunilor. Mai mult, această vulnerabilitate sporește îngrijorarea prezentă la Berlin în privința băncilor germane, un furnizor crucial de credit pentru o economie care se bazează mult pe exporturi.
În același timp, ministrul german de finanțe, Olaf Scholz, emite avertizări frecvente cu privire la situația băncilor germane, împreună cu solicitările factorilor politici europeni de a finaliza un sindicat al piețelor bancare și de capital, ceea ce ar ajuta pe parte de consolidare a sectorul financiar.
„Trebuie să finalizăm uniunea bancară acum, astfel încât să avem instrumente și opțiuni, în cazul în care se declanșează o altă criză financiară”, a declarat Scholz într-un discurs ținut pe 14 septembrie, în sincron cu cele ale CEO-ului Deutsche Bank, Christian Sewing și ale președintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.
Germania deține o participație de 15% în Commerzbank, ce datează din timpul crizei financiare declanșată cu un deceniu în urmă. Ca urmare, Berlinul are un interes direct în viitorul celui de-al doilea cel mai mare creditor al țării. Deși guvernul declară că nu intervine în deciziile din sectorul privat, orice fuziune cu Deutsche Bank va necesita cel puțin aprobarea sa tacită.
Comments are closed.