Acuzații grave ale Curții de Conturi: managerii Nuclearelectrica s-ar fi auto-premiat cu 2,1 milioane lei, în ciuda faptului că nu au fost atinși indicii de performanță din contract.

 

Acționarii Nuclearelectrica urmează să discute pe 4 ianuarie 2019 un raport de analiză a unor măsuri dispuse de Curtea de Conturi cu privire la presupuse sume încasate ilegal de fosta conducere a companiei.
Curtea de Conturi a constatat că în perioada 2015-2017, membrii Consiliului de Administrație și directorii cu mandat ar fi fost plătiți cu 2,1 milioane de lei în plus față de cât ar fi trebuit, în condițiile în care nu au fost îndepliniți indicatorii de performanță din planul de management inițial, stabiliți la începutul mandatului.
Actuala conducere contestă raportul, spunând că planul de management a fost revizuit, iar indicatorii de performanță au fost actualizați prin hotărâri în AGA și Consiliile de Administrație.
Cu toate acestea, „pentru evitarea oricărui risc pentru companie, se vor iniția demersuri prelitigioase şi, ulterior, litigioase, împotriva tuturor persoanelor responsabile (acționari și/sau, după caz, membri ai Consiliului de Administrație)”, se arată într-o notă a Nuclearelectrica, prezentată de Hotnews.

Din 2013 până în august 2017, director general al companiei a fost Daniela Lulache. Acționarul majoritar al Nuclearelectrica este statul prin Ministerul Energiei.

Lulache a intrat în atenția opiniei publice în perioada în care era director general al Fondului Proprietatea pentru sumele mari încasate cu titlul de salariu și bonusuri. Sumele mari încasate la acel moment au trezit nemulțumirea acționarilor Fondului. Într-un singur an, Lulache a încasat un salariu plus bonusuri şi compensaţii de 1,87 de milioane de lei sau aproape o jumătate de milion de euro.

Schimbată de la conducerea producătorului de energie, Daniela Lulache a fost numită în 2018 Head of policy and coordination la Agenţia pentru Energie Nucleară (NEA) a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

Articolul precedentRomânia, a doua creştere a PIB din Uniunea Europeană, în trimestrul III
Articolul următorNoul salariu minim din România, comparație cu țările din Europa de Est