Ministerul de Finanţe a împrumutat luni de la bănci 514 milioane lei printr-o emisiune de obligaţiuni în valoare de 500 milioane lei, scadentă în 2025, la o dobândă de 3,75% pe an.
Cu acest nou împrumut, care se adaugă celor 816 milioane lei, într-o licitaţie de titluri de stat derulată luni şi celor 1,4 miliarde lei în două emisiuni vândute joi, practic ministerul condus de către Florin Cîțu face pași importanți pentru a asigura necesarul de finanțare, de peste 120 miliarde de lei pentru anul în curs.
Comunicarea venită de la Banca națională astăzi indică și ea acest fapt: ”În perioada 1 aprilie-15 mai, Ministerul Finanţelor Publice a lansat pe piaţa primară internă a titlurilor de stat un număr de 14 emisiuni, în valoare totală de circa 11 mld. lei, majoritatea fiind consistent suprasubscrise, mai cu seamă cele din prima parte a lunii mai. Cotaţiile de referinţă de pe piaţa secundară a titlurilor de stat şi-au accentuat mişcarea descendentă de la debutul lunii aprilie până în prezent. Astfel, în cazul maturităţilor de până la 1 an, acestea au revenit recent în preajma valorilor prevalente anterior izbucnirii turbulenţelor pe piaţa financiară internaţională. Cele aferente maturităţii de 10 ani au rămas cu doar 0,5 puncte procentuale deasupra nivelurilor înregistrate în prima decadă a lunii martie, iar în raport cu luna decembrie 2019, aceste cotaţii au scăzut cu 0,15 puncte procentuale. Pe segmentul primar al pieţei titlurilor de stat avansul randamentelor medii acceptate la cele mai recente licitaţii faţă de perioada imediat premergătoare declanşării tensiunilor financiare s-a redus la circa 0,5 puncte procentuale în cazul titlurilor cu maturitate reziduală de aproximativ 11 ani (randament de 4,77 la sută) şi la 0,25 puncte procentuale în cazul celor pe 5 ani (3,82 la sută)”