În anul 2018, exporturile au însumat 67,73 miliarde euro, iar importurile au fost de 82,86 miliarde euro, au transmis luni oficialii Institutului Național de Statistică. În termeni relativi, exporturile au crescut cu 8,1%, iar importurile cu 9,6%, comparativ cu anul 2017. Deficitul balanţei comerciale în 2018 a fost prin urmare de de 15,13 miliarde euro, mai mare cu 2,17 miliarde euro decât cel înregistrat în anul 2017.
În anul 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,3% la export şi 38,0% la import) şi alte produse manufacturate ) (32,2% la export şi respectiv 30,5% la import), mai arată datele INS.
Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în anul 2018 a fost de 51981,4 milioane euro la expedieri şi de 61874,1 milioane euro la introduceri, reprezentând 76,7% din total exporturi şi 74,7% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în anul 2018 a fost de 15751,0 milioane euro la exporturi şi de 20991,2 milioane euro la importuri, reprezentând 23,3% din total exporturi şi 25,3% din total importuri.