Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, proiectul de ordonanţă privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, care vizează transpunerea în legislaţia naţională a unei Directive europene. Odată cu punerea în practică, din mgazine ar urma să dispară bețișoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele pentru băuturi sau recipientele pentru alimente fabricate din polistiren expandat.
De asemenea, companiile care utilizează anumite produse din plastic de unică folosință, precum paharele, trebuie să le pună un preț separat.
România a ratat termenul de 3 iulie, impus de o directivă europeană, pentru a interzice prin legislație națională vânzarea unei categorii largi de produse de plastic de unică folosință, precum farfurii, tacâmuri ori casolete. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a dat inițial vina pe ministerul Sănătății, după care a revenit și a anunțat că va lansa pe circuitul de avizare proiectul de ordonanță de urgență, potrivit G4Media.
Directiva prevede ca fiecare stat membru să atingă un obiectiv de colectare de 90% pentru sticlele din plastic până în 2029, iar sticlele din plastic vor trebui să conțină, până în 2025, cel puțin 25% material reciclat, iar până în 2030 cel puțin 30%.