Doar 10% dintre consumatorii de gaze naturale și cel mult 15% dintre cei de energie electrică vor beneficia de compensarea facturilor pe perioada iernii, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă. Explicația stă în faptul că foarte mulți români fie au rămas la abonamente cu tarif universal, fie au încheiat contracte concurențiale înainte de scumpirea energiei, așa încât prețul pe kilowatt nu trece de pragul de plafonare.
“Apreciem că în cazul a peste 75% dintre consumatorii casnici de energie electrică nu are ce să se plafoneze anul acesta, neavând prețul peste 1 leu/kWh”, se arată în comunicatul AEI.
Din același motiv, în cazul facturilor de gaze naturale, numărul abonaților care nu se încadrează în condițiile de compensare este și mai mare.
“Apreciem că în cazul a peste 85% dintre consumatorii casnici de gaze naturale nu are ce să se plafoneze anul acesta, neavând prețul peste 0,37 lei/kWh”, spun specialiștii, potrivit Agerpres.
În ceea ce privește compensarea, aceasta se aplică doar în cazul în care consumatorul utilizează energie electrică sub 300 kWh/lună, dar nu mai puțin de 30 kWh, situație în care se aplică o compensație de 0,29 lei/kWh, din preț cu taxe (dar fără abonament, rate și alte servicii din factura de electricitate), dar doar în situația în care prețul energiei electrice din contract cu tot cu taxe este mai mare de 0,68 lei/kWh.
În situația consumatorilor care au rămas în serviciul universal sau au încheiat contracte la energie electrică în piața concurențială până la 1 iulie 2021, prețurile medii la energiei electrică sunt de circa 0,69 – 0,7 lei/kWh și atunci compensarea este de 0,7 – 0,68 # 0,02 lei/kWh / 0,69 – 0,68 # 0,01 lei/kWh , respectiv pentru consumul mediu de energie electrică de 125 kWh, rezultă o compensație de 1,25 – 2,5 lei/lună.
Făcând bilanțul, specialiștii în energie estimează că circa 25% din consumatori casnici de energie electrică nu vor beneficia de nici o compensație, pentru că vor depăși pragurile de consum, alți circa 60% dintre consumatorii casnici de energie electrică vor primi 1-2 lei compensare pe lună și doar aproximativ 15% dintre consumatorii casnici vor beneficia de până la aproximativ 30 lei compensare pe lună”.
În situația consumului de gaze naturale, estimarea este că 40% dintre abonații casnici nu se încadrează în condițiile de consum și nu vor beneficia de nici o compensație; circa 50% dintre consumatorii casnici de gaze naturale au prețul din contract sub limita de compensare și doar aproximativ 10% dintre consumatorii casnici de gaze vor primi până la aproximativ 150 lei compensare pe lună.