Direcția Națională Anticorupție a confirmat informațiile prezentate, în premieră, de Realitatea Plus, privind o anchetă ce ar viza modul în care au fost achiziționate 120 de milioane de doze de vaccin anti-COVID. Într-un comunicat oficial, DNA precizează că este cercetat unu posibil abuz în serviciu și că, momentan, nu sunt persoane vizate. Potrivit unor surse Realitatea Plus, denunțul ar fi venit din tabăra USR Plus, formațiunea care a deținut portofoliul de la Ministerul Sănătății, până la retragerea de la guvernare.
„Ca răspuns la solicitările transmise de către reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele:
Pe rolul DNA a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziționare a dozelor de vaccinuri anti-COVID19, de la declanșarea pandemiei până în prezent.
Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă (“in rem”), respectiv abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.
Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidență penală. ” a transmis DNA, precizând că, potrivit legilor în vigoare, nu poate dezvălui alte informații referitoare la stadiul anchetei.