Deficitul comercial al României este de 9,5 miliarde de euro după doar 7 luni, nivel atins anul trecut abia în noiembrie, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Exporturile românești au fost de puțin peste 40,7 miliarde de euro în vreme ce importurile au depășit 50 de miliarde, mai arată datele Statisticii.
În primele 7 luni din acest an, ritmul de creștere al exporturilor a fost de 2,1%, iar importurile au urcat cu o viteză aproape triplă, de 5,8%, comparativ cu perioada 1.I-31.VII 2018.
În perioada 1.I-31.VII 2019, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,0% la export şi 37,2% la import) şi alte produse manufacturate ) (32,2% la export şi respectiv 30,4% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1.I-31.VII 2019 a fost de 31390,8 milioane euro la expedieri şi de 37521,0 milioane euro la introduceri, reprezentând 77,1% din total exporturi şi 74,7% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada 1.I-31.VII 2019 a fost de 9343,7 milioane euro la exporturi şi de 12693,4 milioane euro la importuri, reprezentând 22,9% din total exporturi şi 25,3% din total importuri.