Sursa foto: Turnul cu stiri

Unele service-uri auto din București și din țară facturează către firmele de asigurări costurile unei mașini la schimb pentru șoferii care au mașina avariată, dar le trag „țeapă” clienților finali.

 

Transportatorii de la COTAR atrag atenţia asupra faptului că anumite categorii de service-uri auto din România apelează la practici incorecte prin tarife foarte mari şi prin introducerea spre decontare a unor facturi nejustificate ca valoare către companiile de asigurări, pentru plata maşinilor de schimb date spre folosinţă şoferilor.

„Avem multe semnale care arată frauda în acest domeniu de activitate. De multe ori şoferul păgubit nu beneficiază de maşină la schimb, chiar dacă service-ul a facturat-o către societatea de asigurare, spre decontare… Există riscul ca, din cauza practicilor abuzive, cei aproximativ 6 milioane de consumatori din piaţa asigurărilor obligatorii să fie afectaţi printr-o eventuală creştere a tarifelor’, susţine Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Potrivit unui comunicat de presă al COTAR, unele service-uri auto încearcă să obţină un profit incorect, prin tarife foarte mari şi prin introducerea spre decontare a unor facturi nejustificate ca valoare către companiile de asigurări, pentru plata maşinilor de schimb, în vederea compensării dreptului de folosinţă a autovehiculului avariat.

„Aceste costuri nejustificate facturate de către service-uri companiilor de asigurări vor avea impact negativ asupra preţului poliţelor de asigurare”, susţine sursa citată.

Articolul precedentStudiu devastator pentru Guvern. România are cele mai mari taxe pe salarii
Articolul următorFiscul a declanșat Jihadul. Amenzi în cascadă