Taxele şi impozitele care se aplică salariilor din România sunt cele mai mari din cele întregistrate în 26 de ţări europene, arată un studiu comparativ realizat de firma de consultanță KPMG.

 

România are cel mai mare cost fiscal pentru un angajat cu salariu minim din Uniunea Europeană, dezvăluie studiul KPMG.

Guvernul PSD-ALDE a prezentat majorarea succesivă a salariului minim ca pe o mare realizare, dar a uitat să precizeze cât de mari sunt taxele pe care le plătesc angajatorii și salariații din salariul minim.

Studiul publicat de KPMG în România privind salariul minim și procedurile specifice de înregistrare necesare în statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și în Elveția relevă faptul că România are cel mai ridicat cost fiscal pentru angajat (40,85% ) din cele 26 de țări analizate, semnificativ mai mare decât cota efectivă de impozitare din alte țări din Europa Centrală și de Est: 17,86% (Slovacia), 22,40% (Bulgaria), 29,29% (Polonia) și 33,5% (Ungaria).

„În mod surprinzător sau nu, țările cu un nivel al salariului minim scăzut au costuri fiscale mai mari pentru angajați. În timp ce Irlanda, țara cu cel mai înalt nivel al salariului minim net din UE/SEE/Elveția, are o cotă efectivă de impozitare de 24,07% pentru angajat, România, țara cu cel de-al doilea cel mai mic salariu minim net din UE/SEE/Elveția, are o cotă efectivă de impozitare de 40,85%”, explică Mădălina Racovițan, Partener Consultanță Fiscală și Head of People Services, KPMG în România.

Ghidul compară, de asemenea, nivelul salariului minim aplicabil în statele membre UE/SEE/Elveția. Racovițan explică: „Din anul 2016, când KPMG a început această serie de studii, Olanda, Irlanda și Luxemburg au fost țările cu cel mai înalt nivel al salariului minim stabilit la nivel național, în timp ce România și Bulgaria au ocupat constant ultimele locuri, cu cel mai mic nivel al salariului minim„.

Potrivit ediției 2019 a Ghidului, din cele 21 de țări incluse în studiu care au un salariu minim stabilit la nivel național, România se situează pe locul 19 cu un salariu minim de 439 EUR, urmată doar de Letonia (430 EUR) și Bulgaria (286 EUR), conform unui comunicat al KPMG.

Începând cu acest an, România are un salariu minim diferit pentru industria construcțiilor (633 EUR), semnificativ mai mare decât cel standard.

În acest context, România se situează în sectorul construcțiilor pe locul 16 din cele 26 de țări care au furnizat informații referitoare la salariul minim brut aplicabil în acest domeniu.

Taxe pe salariul minim
Articolul precedentPiaţa bunurilor de folosință îndelungată a scăzut în primul trimestru
Articolul următorCum îi păcălesc service-urile pe șoferii care trec prin accidente auto