1,9 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență vor intra în țară în octombrie-noiembrie. Anunțul a fost făcut joi de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, care a subliniat că plăţile pentru proiecte vor începe imediat. Precizarea vine după ce social-democrații au susținut că România nu va primi niciun ban anul acesta.
”PSD iar bate câmpii despre PNRR. 1,9 miliarde de euro vor intra din PNRR în ţară în acest an. Prefinanţarea de 1,9 miliarde va intra în ţară imediat după aprobare, în octombrie – noiembrie. Plăţile vor începe imediat, unele pentru proiecte deja în derulare iar cele mai multe, pentru proiecte care sunt acum în pregătire”, a anunțat Ghinea, potrivit Agerpres.
Precizarea este un răspuns la acuzațiile PSD care, într-un mesaj postat pe Facebook, a acuzat că țara noastră nu va primi în acest an niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
”Zero euro din PNRR în 2021! PSD a avut dreptate! România nu va primi niciun euro din PNRR în acest an! România nu se poate baza pentru finanţarea deficitului uriaş pe avansul de 1,3 miliarde de euro din PNRR”, se arată în mesajul postat.
Potrivit social-democraților, țara noastră va pierde un an pentru contractarea proiectelor.
Sursa: Realitatea Financiara