Produsul intern brut a înregistrat, în trimestrul II din 2019, o creştere cu 4,4% pe seria brută şi cu 4,6% pe seria ajustată sezonier, față de același trimestru din 2018, informează INS.
În semestrul I 2019, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2018, cu 4,7%, pe seria brută, şi cu 4,8%, pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial nu s-a modificat, ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2019, faţă de varianta „semnal” publicată în14 august 2019.
Produsul Intern Brut – serie brută – estimat pentru trimestrul II 2019 a fost de 240578,2 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,4% faţă de trimestrul II 2018.
La creşterea PIB, în semestrul I 2019 faţă de semestrul I 2018, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având următoarele ramuri:
– Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul;
– repararea autovehiculelor şi motocicletelor;
– transport şi depozitare;
– hoteluri şi restaurante (+1,2%), cu o pondere de 20,3% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,8%;
– Construcţiile (+0,5%), cu o pondere de 3,5% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 14,9%;
– Informaţiile şi comunicaţiile (+0,5%), cu o pondere de 5,8% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 9,9%;
– Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,5%), cu o pondere de 7,0% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 7,7%.
Impozitele nete pe produs, cu o pondere de 9,5% la formarea PIB, au contribuit cu +0,9% la creşterea PIB, volumul lor majorându-se cu 8,9%.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 6,1%, contribuind cu 3,9% la creşterea PIB.