În primele nouă luni ale anului resursele de energie primară au crescut cu 1,4%, iar cele de energie electrică cu 0,1% față de aceeași perioadă a anului precedent arată datele comunicate luni de Institutul Național de Statistică.
Principalele resurse de energie primară în primele nouă luni, au totalizat 25,5 milioane tep (tone echivalent petrol – reprezintă combustibil convenţional cu puterea calorifică de 10000 Kcal/Kg), în creștere cu 346.800 tep faţă de perioada 1.I.-30.IX.2017.
Producţia internă a însumat 15,66 milioane tep, în scădere cu 136.000 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 9,9 milioane tep.
În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 49998,8 milioane kWh, în creștere cu 52,7 milioane kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2017.
Producţia din termocentrale a fost de 18910,4 milioane kWh în scădere cu 1539,6 milioane kWh (-7,5%).
Producţia din hidrocentrale a fost de 14812,5 milioane kWh în creștere cu 3694,9 milioane kWh (+33,2%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 8330,9 milioane kWh în scădere cu 134,0 milioane kWh (- 1,6%).
Producţia din centralele electrice eoliene în perioada 1.I.-30.IX2018, a fost de 4694,7 milioane kWh, în scădere cu 727,4 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 1420,2 milioane kWh, în scădere cu 195,2 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2017.
Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 41479,3 milioane kWh, cu 1,9% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2017; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 5,1%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 12,2%.
Exportul de energie electrică a fost de 4345,8 milioane kWh, în scădere cu 676,8 milioane kWh.
Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 4173,7 milioane kWh în scădere cu 52,3 milioane kWh.
Comments are closed.