Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Remus Moldovan, a anunţat că extinderea categoriilor care contribuie la sistemul de asigurări de sănătate va aduce un plus de aproximativ 8 miliarde de lei la bugetul instituției în următorul an.

„Este vorba de aproximativ opt miliarde de lei care vor veni în următorul an. Reforma și restructurarea finanțării, mai ales în cazul spitalelor, trebuie să se facă cu decență și simț al măsurii, mai ales din partea furnizorilor privați”, a declarat Moldovan într-o emisiune TV, duminică seară.

El a subliniat că CNAS nu își poate permite plata unor onorarii „de zeci de mii de euro” și a pledat pentru un parteneriat echilibrat cu spitalele publice și private. În același timp, a sugerat că spitalele private ar trebui să înceapă discuții serioase cu asigurătorii privați pentru a acoperi costurile ridicate ale unor servicii medicale.

În ceea ce privește modificările legislative recente, Moldovan a precizat că aproximativ 650.000 de persoane care beneficiau anterior de servicii medicale ca co-asigurați trebuie acum să contribuie direct la sistemul de sănătate. „O parte dintre aceștia au început deja să plătească, potrivit datelor de la ANAF”, a adăugat el.

Totodată, Moldovan a amintit că, indiferent de statutul de asigurat, serviciile medicale de urgență rămân gratuite pentru toată lumea.

Sursa: Realitatea Medicala

Articolul precedentPESTE 408.000 DE ROMÂNI AU BENEFICIAT ÎN IUNIE 2025 DE PENSII ȘI INDEMNIZAȚII SPECIALE
Articolul următorROMÂNIA VA AVEA CAPACITATEA TEHNOLOGICĂ DE A PRODUCE BANCNOTE EURO PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ANULUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau