Românii nu vor avea pe masă carne de porc din țară, avertizează fermierii. Principalul motiv, în afara exploziei prețurilor, este pesta porcină africană ce a afectat major România. Astfel că aproape toată carnea de porc de pe piață este de import. 

Fermierii români pot asigura acum doar 20% din carnea de porc proaspătă pentru consum, a anunțat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR). Acesta a explicat că producția de carne de porc din fermele românești, mică în această perioadă din cauza pestei porcine africane, este la concurență acerbă cu importurile din ce în ce mai mari pentru că românii nu au renunțat la consum.

”Am ajuns în situația aceasta dintr-un motiv simplu, pe de o parte, dar în același timp dureros. Motivul este foarte foarte scurt: pestă porcină africană. De aici a pornit totul, suntem la 5 ani și jumătate de la primul focar apărut în România la o fermă comercială și care a condus în timp la un dezastru din perspectiva producției autohtone de porci și implicit de carne de porc. Simplu, acesta este răspunsul”, a explicat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), citat de agrointel.ro.

Fermierii români se luptă cu pesta porcină africană de peste cinci ani, încă din 2017. În acest an, peste 90 la sută din cazurile din statele Uniunii Europene sunt în România, potricit statisticilor Asociației Producătorilor de Carne de Porc.

„Peste 90% din cazurile de pestă porcină africană din Europa, deci nu numai din Uniunea Europeană, ci și din celelalte țări din jurul nostru, s-au întâmplat în România. Totul pleacă de la faptul că noi avem o structură a crescătoriilor sau a creșterii porcului în România care este total atipică față de toate celelalte țări. Ultimele informații pe care le avem și care se regăsesc și în auditurile făcute de Comisia Europeană, avem peste 430.000 de exploatații înregistrate. Ori asta înseamnă un număr imens de porci, dar împrăștiați în toată țara, de la 1 la 3,4,5 porci. Ori nicăieri în Uniunea Europeană și nici măcar în țări care nu sunt în UE nu mai există o asemenea structură. De unde venea, pe de o parte, și dificultatea de a ține sub control o asemenea boală fără măsuri drastice”, a explicat Ioan Ladoși, președinte APCR.

Acesta a cerut măsuri drastice pentru a reuși eliminarea cazurilor de PPA din România, inclusiv  controlul, comerțul și transportul de porci pe teritoriul țării.

„Practic tot teritoriul țării este infectat de acest virus. Singurele transporturi care sunt strict monitorizate sunt în fermele comerciale. La nivelul gospodăriei populației, acest lucru nu este absolut deloc cunoscut. Marea majoritate, peste 90% din cazurile de pestă porcină africană la porcul domestic apar în gospodăriile populației”, a mai spus Ioan Ladoși.

În plus, Ioan Ladoși avertizează că pesta porcină „este un virus, un virus pe care poți să-l duci pe haine, poți să-l duci pe încălțăminte, poți să-l duci în toate felurile posibile, poți să-l duci în carnea pe care o duce fiecare român acum în perioada sărbătorilor, atunci când se întoarce înapoi la muncă în vestul Europei”.

Articolul precedentBNR lansează o nouă monedă cu valoare nominală de 10 lei – Cum arată
Articolul următorCroația a intrat în Schengen promițând Austriei gaze naturale și contracte bănoase de infrastructură – ANALIZĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau