Distribuirea voucherelor de 250 de lei către români a început cu stângul! Deși cardurile trebuiau livrate începând cu 1 iunie, tichetele vor ajunge la oamenii vulnerabili abia la jumătatea acestei luni.

„Această distribuire este ulterioară procesului de emitere și, așa cum ne-am angajat, din săptămâna a doua din iunie procesul de distribuire se va face prin Poșta Română, iar după ce sunt distribuite, va ava loc încărcarea cardurilor de către Ministerul Fondurilor. Este o etapă firească, numeni care cunoaște acest proces tehnologic nu poate să spună că începând cu 1 iunie se poate distribui ce nu este emis”, a declarat pentru Realitatea PLUS ministrul Marcel Boloș. 

„Se pot achiziționa produsele alimentare pe care si le dorește beneficiarul de care are nevoie. Mecanismul este prin intermediul celor 25 de mii de magazine care sunt în rețeaua emitenților de carduri”, a mai precizat Marcel Boloș pentru Realitatea PLUS.

Banii sunt destinați persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie. Astfel, peste 2,5 milioane de beneficiari primesc tichete pentru achiziția de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei.

Ministerul susține că va finanța operațiunea atât de la bugetul de stat, cât și  din fonduri europene, dar fără a preciza sumele exacte. În ceea ce privește fondurile europene nerambursabile, MIPE arată că sursele vor fi Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 precum și din viitoarea perioadă de programare 2021-2027 prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS).

Cine sunt cei peste 2,5 de beneficiari care primesc tichete sociale

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

d). Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

e). Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

f). Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

La 17 mai, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat contractele cu instituțiile private care au câștigat achiziția directă și se vor ocupa de emiterea cardurilor: Edenred, Sodexo și UpRomania, livrarea către beneficiari fiind asigurată de Compania Națională Poșta Română cu care s-a semnat „Convenția de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic” în data de 18 mai.

Mecanismul de distribuire prevede trei etape: emiterea cardurilor de către unitățile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), distribuirea prin intermediul CN Poșta Română și încărcarea valorică a cardurilor.

Voucherele sociale vor fi acordate în patru tranșe, reprezentanții MIPE având în vedere ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentTurcia, acuzată că ar cumpăra cereale furate de Rusia din Ucraina
Articolul următorMarius Budăi: „Livrarea voucherelor sociale NU a fost amânată. Nu putem inscripționa 3 milioane de carduri într-o zi”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau