Acţiunile Erste Bank și Raiffeisen Bank International, băncile cu expunere pe piaţa din România, au înregistrat, miercuri, scăderi semnificative pe bursa de la Viena, după ce guvernul român a anunțat un plan de noi măsuri fiscale ce ar viza băncile, anunţă Reuters.

Situaţia la ora 15:00

Erste Bank, care obține 8,4% din veniturile sale din cea mai mare bancă comercială din România, Banca Comercială Română, a avut o scădere a acţiunilor cu până la 10%, după care şi-a revenit uşor spre -8%.

Raiffeisen Bank International, care deține 6% din activele sale în România a avut o scădere de 3,9%.

Taxa propusă ar afecta, de asemenea, câștigurile băncii franceze Societe Generale, au afirmat analiștii KBW, estimând un impact între două până la șapte la sută asupra câștigurilor pe acțiune.

„Un nou impozit ar trebui să fie absorbit în cele din urmă de clienţi și ar trebui să contribuie la protejarea marjelor de profit ale băncilor în viitor, deși, în mod natural, câștigurile pe termen scurt vor avea de suferit”, a explicat un strateg pe venituri fixe al ABN Amro care ar putea fi efectul măsurilor planificate de guvernul român.

sursă foto: Wiener Börse

Articolul precedentSaxo Bank: Problema nu e ”taxa pe lăcomie”, ci atitudinea ministrului de Finanțe
Articolul următorȘi industria telecom critică decizia guvernului de a majora taxele și impozitele