Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 613,2 milioane de lei din capitalizare, respectiv 0,46%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 27,72%.
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 131,85 miliarde de lei, în perioada 19 – 23 octombrie, de la 131,23 miliarde de lei în săptămâna anterioară.
În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 105,49 milioane de lei, faţă de 145,96 milioane de lei, în perioada 12 – 16 octombrie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost vineri, 23 octombrie, când s-au consemnat 36,3 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 20 octombrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 13,4 milioane de lei.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 29,58 milioane de lei, dar şi o scădere de preţ cu 3,13%. În top 3 se mai află Romgaz, cu schimburi de 19,84 milioane lei şi o scădere de 2,86% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile OMV Petrom, cu tranzacţii de 11,39 milioane de lei (1,07%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Socep (+8,26%), Teraplast (+8,10%) şi Turbomecanica (+7,03%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile COS Târgovişte, care au înregistrat un declin de 27,67%, urmate de cele ale Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-11,65%) şi Carbochim (-7,20%).
Sursa: Realitatea Financiara