Directorul pentru piața de energie din CE a făcut câteva recomandări României în ce privește reglementările din domeniul gazelor naturale.
Preţul gazelor în România va scădea, dacă exporturile de gaze vor fi posibile, iar piaţa va fi liberalizată, astfel încât să fie încurajată concurenţa pe piaţă, a declarat Klaus-Dieter Borchardt, director al pieţei interne de energie în cadrul Comisiei Europene, într-un interviu acordat Agerpres.
El a avertizat că, pe o piaţă unde există monopol şi oligopol, cum este cea din România, companiile decid discreţionar preţurile, iar banii se duc doar în profitul lor, în detrimentul consumatorilor. Concurenţa este cea mai bună metodă pentru reduce preţul, susţine oficialul european.
„Noi credem că, dacă vă diversificaţi sursele şi rutele de aprovizionare, nu doar conductele, ci şi gaz natural lichefiat (LNG), dar şi resurse care vin din zona caspică, toate acestea vor creşte concurenţa, iar concurenţa este cea mai bună metodă pentru a păstra preţurile la un nivel normal şi chiar pentru a le coborî”, a spus reprezentantul CE.
Borchardt a apreciat că Rusia va rămâne un furnizor important de gaze pentru Europa mult timp de acum înainte. Însă, Gazprom trebuie să coopereze mai mult cu Comisia Europeană pe tema diversificării surselor şi să nu-şi mai planifice proiecte de infrastructură doar pe baza propriilor strategii comerciale, aşa cum o face acum.
Oficialul Comisiei Europene consideră că proiectul BRUA este esenţial pentru piaţa internă europeană de gaze, fiind privit ca o verigă lipsă între vest şi sud-estul continentului. Totuşi, există şi proiecte concurente, precum Eastring, un alt proiect de transport al gazelor pe ruta Bulgaria-România-Ungaria-Slovacia.
„Într-adevăr, există alte proiecte, unele concurente, cum este Eastring, care se află încă în faza de studiu de fezabilitate. Aici, pentru că este un proiect-gigant, cu o capacitate de 20 de miliarde de metri cubi (pe an – n. r.), cred că acest proiect va prinde viaţă doar atunci când va fi clarificată situaţia legată de gazele ruseşti. Când se va şti dacă gazele ruseşti vor veni şi în ce volume vor veni în sud-estul Europei, dar şi pe ce rute”, a arătat Klaus-Dieter Borchardt.
Comments are closed.