Banca Mondială a revizuit, din nou, în scădere, ritmul de creştere a economicei globale în 2019, în contextul perspectivelor de apariţie a unor riscuri de evoluție negativă. Banca Mondială a redus noua estimare privind evoluţia economiei mondiale la 2,9%, faţă de cea anterioară de 3%, şi acesta revizuită în scădere.
Principala cauză ar fi încetinirea activităţile comerciale şi a producţiei la nivel global, pe fondul tensiunile comerciale care vor rămane la un nivel înalt, iar unele pieţe emergente mari se confruntă cu presiuni substanţiale din partea pieţelor financiare, arată un comunicat al instituției financiare, preluat de Mediafax
Conform prognozelor, ritmul de creştere la nivelul economiilor avansate va scădea la 2% anul acesta, conform raportului intitulat Perspectivele Economice Globale, dat publicităţii în ianuarie 2019.
Cererea externă scăzută, costurile de îndatorare în creştere şi incertitudinile persistente legate de politicile publice vor avea şi ele consecinţe asupra perspectivelor economiilor emergente şi a celor aflate în curs de dezvoltare. Se anticipează că, la nivelul acestui grup de ţări, creşterea va rămâne constantă, situată la un nivel inferior celui aşteptat, adică 4,2% în 2019, scrie Mediafax.
În raport, Banca Mondială estimează că economia României va crește în acest an cu 3,5%, o prognoză mai redusă cu un punct procentual decât cea din iunie 2018. De asemenea, BM și-a redus cu un punct procentual estimarea pentru 2020 și 2021, la 3,1%, respectiv 2,8%.