Maratonul pentru cumpărăturile pentru masa de Paște intră săptămâna aceasta pe ultima sută de metri, iar magazinele și piețele se anunță a fi supraaglomerate. Cu toate acestea, autoritățile ne avertizează să acordăm o atenție sporită mărfurilor alimentare pe care dorim să le achiziționăm. 

În cadrul unei intervenții la Realitatea Plus, șeful ANPC, Horia Alexandrescu a vorbit despre felurile în care unii comercianți pot strecura pe tarabe marfă stricată, cum o recunoaștem, și ce putem face în momentul în care observăm că am fost înșelați.

Pentru fiecare categorie de produse pericolele sunt diferite, tinând de la modul în care sunt depozitate, până la modul în care sunt prezentate spre achiziție consumatorilor.

Peștele, așa cum bine știm, reprezintă un pericol real în momentul în care oricare dintre condițiile de transport, depozitare și prezentare nu sunt respectate și aici fac referire în primul rând la temperaturile necesare siguranței acestui aliment. Și iată că, din păcate, așa cum am constatat în acțiunile pe care le-am desfășurat săptămânile trecute, am constatat că acest produs era prezentat pe tarabe fără a avea gheață și deasupra, ci numai dedesubt, lucru care expune partea superioară la temperaturile ambietale, deci la un pericol real. Ori este de notorietate că odată ce nu mai este corespunzător acest aliment reprezintă un real pericol pentru sănătate și, de ce nu, viața consumatorilor.

De asemenea recomandăm achiziția produselor din carne de miel și a mielului în sine din spații autorizate și de asemenea, recomandăm consumatorilor să fie atenți la condițiile de prezentare, păstrare, depozitare și de transport acolo unde acestea pot fi evaluate, pentru că și în cazul acesta unul dintre elementele importante este temperatura la care a fost depozitat sau prezentat. Oricare dintre variațiile substanțiale de temperatură prejudiciind calitatea produsului și expunând clar la pericole legate de sănătatea consumatorilor.

În ceea ce privește pârghiile disponibile autorităților pentru a lua măsuri, șeful ANPC a spus:

„Avem o tematică în desfășurare ce vizează produsele specifice sărbătorile pascale, suntem prezenți pe teren, este clar că nu putem acoperi câteva sute de mii de operatori economici pe cuprinsul întregii țări dar tocmai cu ajutorul dumneavoastră, al mass media, arătăm măsurile ferme și sancțiunile aplicate celor găsiți în neregulă, în speranța că și ceilalți, probabil încă nevizitați de către colegii noștri vor lua măsuri.

În această perioadă desfășurăm acțiuni în zonele aglomerate, în zonele cu un potențial social major în eventualitatea unui pericol și săptămâna aceasta vom fi prezenți în piețe din București, și de asemenea suntem în permanent contact  cu colegii noștri din întreaga țară pentru a  desfășura acțiuni similare la nivelul județelor unde aceștia ăși desfășoară efectiv activitatea.

Ce poate face o persoană care cumpără un produs și când ajunge acasă vede că acesta este stricat 

Soluția principală este să apele la aplicația de pe pagina ANPC, să se asigure că are bonul fiscal, pentru că această aplicație obligă consumatorul să depună o dovadă a achiziției și să nu întârzie să ne informeze mai ales de situații ce ne pot pune în pericol sănătatea și, de ce nu, viața consumatorilor,” a declarat Horia Alexandrescu.

 
 
Articolul precedentMarius Budăi: Pensiile vor intra pentru cei care le au pe card la 11 aprilie şi ceilalţi seniori care încasează cu factorul poştal să aibă banii acasă
Articolul următorANOFM anunţă că indemnizaţiile de şomaj se vor plăti mai devreme

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau