Cele mai multe locuințe construite se înregistrează în regiunea Nord-Vest, dar cea mai mare creștere în primele trei luni ale anului s-a produs în Vest.
Regiunea Sud-Vest Oltenia are cele mai puține locuințe terminate în primul trimestru, după ce a înregistrat cea mai mare scădere.
În trimestrul I 2018 au fost date în folosinţă 10.273 locuinţe, în creştere cu 189 locuinţe, faţă de trimestrul I 2017, informează un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
Pe medii de rezidenţă, în trimestrul I 2018, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban (55,7%).
Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul I 2018, faţă de perioada similară a anului trecut, numărul locuinţelor terminate din fondurile private a crescut cu 307, iar numărul locuinţelor terminate din fondurile publice a scăzut cu 118, arată datele INS.
Distribuţia în profil regional în trimestrul I 2018 faţă de trimestrul I 2017, evidenţiază o creştere a numărului locuinţelor terminate în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+588 locuinţe), Nord Vest (+324), Sud-Muntenia (+266) şi Bucureşti-Ilfov (+111).
Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-408 locuinţe), Centru (-303), Sud-Est (-216) şi Sud-Vest Oltenia (-173).
Ca volum, pe primul loc se situează regiunea Nord-Vest, cu 2.221 locuințe terminate în primul trimestru al anului, iar pe locurile următoare – București-Ilfov (1.653), Vest (1.275), Centru (1.239), Sud-Muntenia (1.227), Nord-Est (1.176), Sud-Est (1.074), Sud-Vest Oltenia (408).
Comments are closed.