Aproximativ 69% dintre tranzacţiile imobiliare din România făcute în a doua jumătate a anului au fost realizate din fondurile proprii ale cumpărătorilor, conform unei analize RE/MAX realizată pe baza intermedierilor încheiate în reţea la nivel naţional.
Doar 31% dintre cumpărători au apelat la un credit ipotecar, în această perioadă. Astfel, în această perioadă, cumpărătorul în imobiliare este reprezentat, în principal, din indivizi, respectiv familii, care au credite pre-aprobate ori lichidităţi şi care vizează o suprafaţă mai mare a locuinţei. De altfel, casele individuale reprezintă, în prezent, cel mai atractiv segment de piaţă, iar cererea pentru acest tip de locuinţe a crescut cu circa 50% faţă de anul precedent.
„Cumpărătorii aleg, în cele din urmă, spaţii mai largi şi observăm, în principal, o aplecare spre segmentul case individuale. Pe de altă parte, raportat la chirii, se remarcă schimbări în marile oraşe, cauzate tot de contextul social, care se vor concretiza, cel mai probabil, în corecţii de preţ. Totuşi, incertitudinea ce caracterizează această perioadă nu ne permite să facem predicţii decât pentru perioade scurte, schimbările fiind direct proporţionale cu evoluţia situaţiei medicale”, a declarat Răzvan Cuc, preşedinte RE/MAX România.
Procentul celor care închiriază a rămas oarecum același, în jur de 10%.
Pe de altă parte, reprezentanţii RE/MAX România se aşteaptă la corecţii ale preţurilor în anumite oraşe, tendinţă cauzată de o scădere a cererii în marile centre universitare, ce are la bază suspendarea cursurilor fizice în cadrul instituţiilor de învăţământ.
În România, RE/MAX este cea mai mare reţea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenţi imobiliari.