Economia germană s-a contractat în mod neaşteptat în trimestrul patru, un semn că cea mai mare economie a Europei ar putea intra într-o recesiune anticipată pe scară largă, deşi probabil mai superficială decât era temerile iniţiale, transmite Reuters.

Produsul intern brut a scăzut cu 0,2% faţă de trimestrul anterior, în termeni ajustaţi, a declarat biroul federal de statistică.

Un sondaj Reuters în rândul analiştilor estimase că economia va stagna.

În trimestrul precedent, economia germană a crescut cu 0,5%, potrivit datelor revizuite în sens pozitiv, faţă de ultimele trei luni.

O recesiune – definită în mod obişnuit ca două trimestre consecutive de contracţie – a devenit mai probabilă, deoarece mulţi experţi prevăd că economia se va contracta şi în primul trimestru al anului 2023.

”Lunile de iarnă se dovedesc a fi dificile – deşi nu chiar atât de dificile pe cât se estima iniţial. Prăbuşirea severă a economiei germane rămâne absentă, dar o uşoară recesiune este încă în cărţi”, a spus economistul şef al VP Bank, Thomas Gitzel.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat săptămâna trecută, în raportul economic anual al guvernului, că criza economică declanşată de invazia rusă în Ucraina este acum gestionabilă, deşi preţurile mari ale energiei şi creşterea ratelor dobânzilor înseamnă că guvernul rămâne prudent.

Guvernul a spus că situaţia economică ar trebui să se îmbunătăţească din primăvară şi săptămâna trecută şi-a revizuit previziunile privind PIB-ul pentru 2023 – anticipând o creştere de 0,2%, în faţă de previziunile de toamnă privind o scădere de 0,4%.

În ceea ce priveşte Banca Centrală Europeană, este puţin probabil ca aşteptările privind ratele dobânzii să fie afectate de cifrele PIB de luni, deoarece presiunile inflaţioniste rămân ridicate, a declarat economistul băncii, Helaba Ralf Umlauf.

BCE s-a angajat să-şi majoreze dobânda cheie cu jumătate de punct procentual în această săptămână, la 2,5%, pentru a reduce inflaţia.

Cifrele de luni au arătat că scăderea consumului privat a fost principalul motiv pentru scăderea PIB-ului din trimestrul IV.

Articolul precedentNoi reguli în sistemul de pensii private: la cine ajung banii românilor
Articolul următorSisteme antifurt pe pachetul de unt! Produsele alimentare banale care au ajuns „de lux” după valul de scumpiri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau