Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, este de părere că toate companiile private mari se vor restructura, vor da afară oameni și există pericolul unei destabilizări sociale de amploare. Statul va trebui să ia decizii foarte chibzuite, să aibă grijă să nu-și crească cheltuielile nepermanente și să aibă un program de consolidare fiscală, a spus Dăianu, la un post TV.
”Natura acestui dușman al nostru este ceva încă misterios, operează insidios, se bizuie pe contagiozitate, spre deosebire de un război cald, cu avioane și tancuri, sau chiar spre deosebire de războiul hibrid, care se dă prin intermediul internetului. În acest război, pentru a învinge, pentru a nu avea un nou val, trebuie să respectăm niște reguli, a declarat președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
„Bugetul public este în continuare puternic afectat. Avem distorsiuni nu numai legate de o structură a economiei, avem diferențe mari de competitivitate din diferențe de salarii dintre oameni, dar avem și un regim fiscal profund inechitabil prin faptul că el nu promovează transparența, șansele egale. Sunt contributori care sunt onești, dar sunt și contributori care sunt de cealaltă parte”, a mai spus Daniel Dăianu.
„Pandemia nu ne vizitează ca unic eveniment extrem. Vor urma poate și altele de aceeași factură. Omenirea este descoperită și nu a învățat suficient. Dacă vom fi vizitați și de alte evenimente extreme, ce vom face? Vom rămâne cu aceleași venituri fiscale, care sunt extrem de mici? De aceea ar fi nevoie de creșterea veniturilor fiscale. Cum s-ar putea face asta? De pildă, prin informatizare. La noi nu s-a dorit informatizarea ANAF-ului. De ce s-a putut face în Polonia, în Bulgaria? Ei și-au crescut astfel veniturile la buget cu 2-3 procente. Cu ce atentează la libertate declararea averilor, această transparență care ar trebui să guverneze toate domeniile? Nu există o discuție onestă la noi, pentru că sunt mulți care se simt cu musca pe căciulă, vor să rămână lucrurile așa cum stau”, a precizat Daniel Dăianu.