Creșterea multianuală consemnată de piețele de capital globale mai are suficient loc de desfășurare, conform echipei de analiști ai Citigroup, care recomandă clienților să continue să acumuleze acțiuni în portofolii.
Analiștii Citigroup au scris, într-o notă, că lista de criterii pentru validarea unei piețe „bear” (adică pe scădere) cuprinde doar 3 dintre cele 18 semnale de alarmă necesare. Ei estimează în continuare că piețele de capital globale, în următoarele 12 luni, vor înregistra o creștere de 9%.
„Este încă prea devreme să spunem acum că este sfârșitul creșterilor din piețe”, au declarat analiștii Citigroup. „Deci, este recomandat să cumpărați în perioadele de scădere. Ultimele faze ale piețelor ascendente se restrâng, de regulă, la activele din zonele de dezvoltare și la cele care sunt influențate de impulsurile de creștere din piață. Din acest punct de vedere, acțiunile din SUA, in general, dar și cele din sectorul de IT ar trebui să fie favorizate”. Piețele emergente rămân în continuare favoritele noastre”, au adăugat analiștii menționați.
În timp ce 2018 a fost, până în prezent, un an destul de provocator pentru investitori, scăderea optimismului investitorilor manifestată în prima jumătate a anului ar putea deveni oportunitatea de care să aibă nevoie cotațiile pentru a crește în continuare. O revenire pe firmament a volatilității, a ratelor în creștere ale dobânzilor precum și a temerilor legate de războiul comercial i-au determinat pe unii observatori ai piețelor să se întrebe dacă nu cumva trendul de creștere al piețelor de capital, care este în vigoare de 9 ani, se aprope de vârf.
Cu toate că o mare parte dintre investitorii instituționali nu s-au dovedit a fi foarte încrezători la mijlocul anului, totuși 70% dintre ei consideră că piața a stabilit deja minimele anului, potrivit unui sondaj efectuat recent de Strategas Research pe un eșantion de 500 de investitori, citat de agenția Reuters.
Investitorii prognozează că Wall-Street-ul va fi cea mai performantă piață de capital până la sfârșitul anului, cu un nivel mediu estimat al indicelui S&P500 situat la 2.959 de puncte, deci un avans de peste 8 procente față de valoarea actuală.
„Perspectivele privind creșterea economică a SUA rămân puternice, având în vedere condițiile din piețele de credit, reducerea impozitelor și măsurile de stimulare fiscală care se vor desfășura în 2019. În ciuda preocupărilor legate de politicile protecționiste, tendințele de bază vor continua să sprijine câștigurile companiilor, ceea ce va conduce la creșterea cotațiilor acțiunilor”, au completat analiștii Citigroup.
Comments are closed.