Inspectorii antifraudă au derulat o operațiune de amploare la începutul lunii august în București.

 

Inspectorii antifraudă au desfăşurat, în perioada 1-4 august, acţiuni de control operativ în municipiul Bucureşti, în urma cărora au aplicat amenzi de 2,2 milioane lei, conform unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Controalele au vizat în principal verificarea modului de respectare a obligaţiei de dotare şi a utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, verificarea provenienţei legale a produselor comercializate, verificarea utilizării forţei de muncă cu forme legale.

În ceea ce priveşte acţiunile de control operativ pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a muncii nedeclarate, inspectorii antifraudă au derulat 619 de verificări, din care 200 au fost realizate cu participarea inspectorilor ITM.

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a verificat 619 contribuabili cu activitate preponderent în domeniul serviciilor (alimentaţie publică, restaurante/ cluburi/ baruri/ cafenele, patiserii, florării, pescării, saloane de înfrumuseţare/ frizerii, vulcanizări, centre de relaxare) fiind aplicate 491 sancţiuni contravenţionale principale (459 amenzi contravenţionale şi 32 de avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de circa 2,2 milioane lei.

De asemenea, s-au confiscat sume/numerar şi bunuri în valoare totală de peste 61.500 lei şi a fost dispusă măsura suspendării activităţii la un număr de şase contribuabili, din care, în cazul a cinci contribuabili, suspendarea s-a aplicat pentru abateri de la prevederile legale privind dotarea şi utilizarea AMEF.

Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate de inspectorii antifraudă, în principal, pentru nerespectarea reglementărilor cu privire la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, potrivit Legii 82/1991 (244 de sancţiuni), pentru neemiterea de bonuri fiscale (69 de sancţiuni) şi pentru existenţa unor sume nejustificate, conform OUG 28/1999 (66 de sancţiuni).

„Cu ocazia controalelor, inspectorii antifraudă au reiterat obligaţia ce le revine contribuabililor în legatură cu dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, emiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate cu amănuntul şi serviciile prestate direct către populaţie, obligaţia întocmirii de documente justificative pentru sumele introduse în unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse şi nu în ultimul rând, au reiterat obligaţia de a respecta regimul privind deţinerea şi comercializarea produselor accizabile”, se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

ANAF reaminteşte că în ceea ce priveşte existenţa unor sume nejustificate, sancţiunile aplicate de inspectorii antifraudă variază, în conformitate cu OUG 28/1999, dacă sumele ce nu pot fi justificate se încadrează sub plafonul de 300 de lei, între 300-1.000 de lei sau peste 1.000 de lei.

Articolul precedentMinisterul Afacerilor: „Rectificarea bugetară nu afectează programul Start-up Nation”
Articolul următorMetrorex are conturile blocate din cauza datoriei către Astaldi