Alertă pe piața de energie. Furnizorii atrag atenția că odată cu venirea sezonului rece s-ar putea produce căderi masive de alimentare cu energie, așa-numitele blackout, din cauza creșterii consumului peste capacitatea de furnizare. O alternativă mai puțin neplăcută, dar măcar previzibilă, ar fi raționalizarea. Avertismentul vine în condițiile în care la nivelul Comisiei Europene se vorbește despre scenariile privind întreruperile majore de alimentare și falimentele companiilor furnizoare.

Furnizorii români au acuzat că au ajuns într-o situație atât de dificilă pentru că guvernul nu a plătit integral sumele cuvenite companiilor după plafonarea prețurilor la energie. În plus, statul îi obligă să cumpere 70 la sută din energia livrată în următorii ani, potrivit Realitatea Plus.

Unul dintre marii furnizori de energie a fost la un pas de incapacitate de plată, ceea ce ar fi dus la un blocaj şi la măsuri de raţionalizare, a afirmat, luni, Laurenţiu Urluescu, preşedintele AFEER. 


„Deja sunt probleme cu lichiditatea în piaţă, ca urmare a decontărilor întârziate, şi există un risc mare de apariţie a blocajelor financiare. Era cât pe-aci să avem un default (incapacitate de plată – n. r.), ceea ce înseamnă un blocaj financiar, ceea ce va duce în secunda doi la un blocaj general”, a spus Urluescu, care a evitat să dea nume de companii.

„Dacă un furnizor, nu mare, ci mediu, pică, pică şi cel de ultimă instanţă care îi preia clienţii. Ce se poate întâmpla? Raţionalizare sau blackout”, a completat preşedintele AFEER. În opinia lui, este un risc mare ca România să se confrunte cu un deficit de energie şi gaze în piaţă, situație în care există alternativa fie de a reduce benevol consumul, fie deconectarea.

Ursulescu a mai afirmat că în acest moment furnizorii de energie de încasat de la stat 30 de miliarde de lei pentru decontarea conform OUG 27/2022, în timp ce statul încasează din taxe şi impozite 42 de miliarde de lei.

Temeri similare celor exprimate de companiile din România există în toată Europa. Comisia Europeană se pregătește pentru întreruperi de curent și alte situații de urgență în cadrul Uniunii Europene și lucrează la planuri de reacție la astfel de scenarii. „Este foarte posibil ca asistența în caz de dezastre să fie necesară și în cadrul UE”, a declarat comisarul pentru ajutor umanitar și management al crizelor, Janez Lenarcic, potrivit Sueddeutsche Zeitung.

Articolul precedentBani mai mulți pentru bunici – Rareș Bogdan: „Românii vor primi bani în plus la pensii”
Articolul următorAnca Alexandrescu a răbufnit după incidentul cu mașina de pompieri de pe aeroportul Otopeni. Sunt atâtea incidente grave, sper să fie tras la răspundere și Sorin Grindeanu