Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a scăzut, în primele patru luni din 2019, cu 21,16% comparativ cu perioada similară din 2018, la 5.486, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
În luna aprilie şi-au suspendat activitatea 1.052 de societăţi.
Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în primele patru luni ale acestui an sunt din Bucureşti, respectiv 538, în scădere cu 37,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului anului trecut, Capitala fiind urmată de judeţele Bihor (279 de firme, în scădere cu 14,94%), Cluj (268, în scădere cu 6,29%) şi Neamţ (210, în scădere cu 14,63%).
La polul opus, cele mai puţine suspendări în perioada ianuarie – martie 2019 au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (25, în scădere cu 21,88% faţă de primele patru luni ale anului trecut), Brăila (44, în scădere cu 38,89%) şi Giurgiu (47, în scădere cu 29,85%).
În perioada ianuarie-aprilie 2019, doar judeţele Dolj, Teleorman şi Tulcea au consemnat creşteri ale numărului de firme care şi-au suspendat activitatea. Astfel, în Dolj, 148 de companii şi-au întrerupt activitatea, în creştere cu 34,55% faţă de perioada similară a anului trecut, în Teleorman 76, în creştere cu 18,75% şi în Tulcea 55 (plus 3,77%).