Apare prima cerere oficială de demitere a președintelui Nicușor Dan, după ce acesta a anunțat un referendum pe justiție și a promis că dacă magistrații spun că actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu acționează în interesul public, CSM va fi demis. Nicușor Dan e acuzat că încalcă separația puterilor în stat. „Nu înteleg cum își permite Nicușor să dea ordine CSM”, a declarat George Simion.
„Astăzi Nicușor Dan a ieșit să spună tuturor că el nu dă doi bani pe independența a Justiției și că ordonă, de fapt așa a spus și în campanie, instituțiilor care trebuie să fie garantul separației puterilor în stat – ce să fac respectiv CSM-ului să plece.
Nicușor Dan nu are ce referendum să facă în interiorul sistemului de Justiție, pentru că a existat un referendum făcut de președintele de atunci a României, care spune exact invers, că nu trebuie să intervii asupra Justiției.
Votăm această moțiune, dar vom fi singurii care votează plecarea miniștilor de Interne și Justiție. Ei au alte mize și inventează reguli neconstituționale.
Toți liderii suveraniști sunt invitați alături de noi pentru a face un front comun. Sunt alături de fermieri și îi aștept și pe ei la discuții și sunt gata să particip personal și alături de ceilalți colegi parlamentari și de membri și simpatizanții AUR la proteste, atâta timp cât fermierii înțeleg că acest Guvern trebuie să cadă și trebuie să facem un front comun. Mâine (astăzi – n.r.), când am depus moțiune împotriva miniștilor de Interne și de Justiție, se vor face de râs în Parlament și nu vor vota aceste moțiuni, pentru că nu asta interesează pe ei, ci îi interesează control total.
S-ar putea, zilele acestea, săptămânile acestea, lunile acestea, să pierdem ultima șansă de a avea o țară independentă și suverană”, a declarat liderul AUR George Simion.
„Consider că această acțiune constituie o ingerență directă într-un organ constituțional independent și încalcă atribuțiile prevăzute de Constituție și subminează principiul separatiei puterilor în stat. Este de-a dreptul strigător la cer, ci extrem de grav, că președintele Republicii Nicușor Dan își propune să organizeze acest referendum între magistrații.
Acest CSM este un organ autonom. Judecătorii trebuie să fie independenți, trebuie să fie bine remunerați.
Săptămâna viitoare vom depune o cerere de suspendare din funcție a președintelor României Nicușor Dan în conformitate cu articolul 95 din Constituția României. Urmând, bineînțeles, ca propunerea să fie adusă la cunoștința președintelui, să fie organizat referendumul conform prevedinilor legale”, a afirmat Ninel Peia, senator PACE.
„Pentru că dacă astăzi Nicușor Dan face un referendum în Justiție după capul său, mâine poate să facă un referendum împotriva Parlamentului și să-i întrebe pe oameni dacă ei cred că Parlamentul lucrează în interesul public, cum a întrebat legătură cu CSM-ul. Pasul următor al Nicușor Dan va fi atunci de sfință în Parlamentul.
E un precedent foarte periculos ceea ce face acum Nicușor Dan. Cineva trebui să spună „STOP” înainte de a ajunge într-o dictatură absolută”, spune Clement Sava.





















