Doliu uriaș în lumea academică din România, după anunțul morții renumitului economist și profesor Mircea Coșea. O prezență activă în presa de specialitate, doctor în științe economice, Mircea Coșea oferea deseori analize de o acuratețe exemplară la Realitatea Plus și Realitatea.net. După instaurarea guvernului Bolojan, Coșea a avertizat că seturile succesive de măsuri de austeritate vor avea efect nociv asupra economiei și vor adânci criza.

La finele lunii noiembrie, profesorul Coșea a fost internat de urgență duminică seara, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat brusc chiar înainte de a intra în direct la o emisiune.

Moderatorii au anunțat în timpul emisiunii că acesta nu va mai putea ajunge în platou, după ce a transmis un mesaj scurt în care preciza că nu se simte bine și că a fost dus la spital.

Mircea Coșea a fost profesor la Academia de Studii Economice din București și a avut o activitate publicistică prodigioasă.

Între 1993 și 1996, Coșea a fost ministru de stat și președinte al Consiliului pentru Reformă în Guvernul Văcăroiu, având un rol-cheie în crearea pieței de capital din România.

Iată câteva dintre analizele făcute de profesorul Mircea Coșea pentru Realitatea Plus, Realitatea.net și Realitatea Financiară.

Profesorul Mircea Coșea, analiză exclusivă la Realitatea PLUS: Premierul României nu știe să apere

Mircea Coșea dinamitează ideile economice ale Bolojan: Discursul lui este ca cel al unui administrator de fabrică

România, într-o CRIZĂ fără precedent în ultimii 35 de ani! Profesorul Mircea Coșea: Când nu ai bani pentru slaraii înseamnă că economia este în FALIMENT

Mircea Coșea: Intrăm în criză din cauza măsurilor guvernului Bolojan. Ce fac ei acum este să justifice

Mircea Coșea: „Prețul la energie este principalul factor care ține inflația sus în România”

Profesorul Coșea anunță marea criză. Românii sunt disperați

Articolul precedentLia Olguța Vasilescu confirmă dezvăluirile explozive ale șefei CAB despre jocurile murdare făcute de Kovesi: „M-am așteptat să fiu arestată, pentru că deranjam”
Articolul următorEXCLUSIV Lia Olguța Vasilescu confirmă dezvăluirile explozive ale șefei CAB despre jocurile murdare făcute de Kovesi