Euro digital urmează să devină o realitate concretă, cu efecte asupra modului în care se vor desfășura plățile în spațiul Uniunii Europene. Banca Centrală Europeană și instituțiile UE au accelerat procesul de implementare, iar introducerea acestui portofel digital va aduce o nouă obligație pentru comercianți. De la magazinele mici și până la rețelele comerciale extinse, toate casele de marcat vor trebui să accepte euro digital.
Conform Băncii Centrale Europene, o monedă euro digitală ar reprezenta o formă digitală de numerar, emisă de banca centrală și aflată la dispoziția tuturor persoanelor din zona euro.
Moneda euro digitală ar reprezenta un mijloc de plată electronic disponibil gratuit tuturor. Similar numerarului actual, ai putea să o folosești oriunde în zona euro, fiind sigură și privată.
Moneda euro digitală ar fi păstrată într-un portofel electronic configurat la banca ta sau la un intermediar public. Aceasta ți-ar permite efectuarea tuturor plăților electronice obișnuite – la magazinul tău local, online, către un prieten – folosind telefonul sau cardul, online și offline.
Etapa pregătitoare, care a început în noiembrie 2023, se axează pe continuarea preparativelor în vederea posibilei elaborări a monedei euro digitale, bazându-se pe constatările din etapa de investigare.
Șefa BCE spune că Europa a ajuns la mâna unei Americi care și-a schimbat comportamentul
Provocări în adaptarea tehnologică a comerțului
Implementarea euro digital ridică o provocare tehnologică amplă în sectorul comercial. Experții recomandă firmelor să înceapă planificarea investițiilor în echipamente noi, precum terminale POS și softwareuri compatibile cu moneda digitală. Marc Bröking, reprezentant al firmei de consultanță CGI, afirmă că „Fiecare mare retailer ar trebui deja să includă euro digital în planurile sale de investiții până în 2030”. Ajustarea infrastructurii va fi o sarcină dificilă mai ales pentru magazinele alimentare, care schimbă de regulă sistemele de casă la fiecare șase ani.
Reacțiile din partea comercianților
Impactul introducerii euro digital este perceput de vânzători cu un amestec de optimism și incertitudine. Un reprezentant anonim al unei importante rețele comerciale germane a declarat pentru Lebensmittel Zeitung: „Privesc cu speranță proiectul euro digital, dar și cu teamă. Nimeni încă nu știe cum va funcționa totul exact.” Îngrijorările țin în primul rând de necunoscutele asociate cu detaliile tehnice, costurile implementării și modul concret de operare al sistemului.
Posibile beneficii financiare pentru comercianți
Un avantaj adesea invocat legat de euro digital este reducerea comisioanelor percepute în prezent de bănci și operatorii de carduri precum Visa sau PayPal. Soluția digitală europeană ar putea aduce un model de plată mai ieftin, efectiv și răspândit, susținut de autoritățile comunitare. Într-un context internațional dominat tot mai mult de competiția tehnologică între SUA și China, euro digital ar putea constitui un pas spre o suveranitate economică mai solidă pentru statele membre UE.
Banca Centrală Europeană a redus dobânda de intervenție. Pentru a opta oară într-un an





















