Preţul energiei în România pe piaţa bursieră spot cu livrare luni a fost cu aproximativ 30% faţă de celelalte ţări din regiune, cu care România este interconectată, potrivit datelor postate pe site-ul OPCOM, operatorul pieţei, potrivit Agerpres.

Astfel, în România, energia s-a tranzacţionat cu 83,10 euro pe MWh, în timp ce un Ungaria, preţul este de 65,77 euro pe MW, în Slovacia – 63,74 euro pe MWh, iar în Cehia – 61,68 euro pe MWh. Diferenţa dintre preţul din România (cel mai mare) şi Cehia (cel mai mic) este de 36%.

În aceste condiţii, România a importat o cantitate de 487 de MW luni la ora 11:50. Consumul naţional era de 8.687 MW, iar producţia, de 8.200 de MW, conform informaţiilor Transelectrica.

În lei, preţul energiei are o medie de 387,64 lei pe MWh în ziua de luni, cu un maxim orar de 559 de lei pe MWh între orele 17:00 şi 18:00.

Pe primul loc în topul surselor de producţie erau cele eoliene, cu o pondere de 29,26%. Urmează hidrocarburile (19,22%), cărbunele (17,24%), nuclear (16,18%) sursele hidro (14,60), fotovoltaice (2,68%) şi biomasa (0,66%)

 

Articolul precedentLovitură de teatru în cazul A8, autostrada Moldovei. Legea a fost încălcată din start!
Articolul următorHalucinant! Ce s-ar afla, de fapt, în spatele taxei pe lăcomie?