Zeci de mii de gospodării pot benefica de un nou sprijin de la stat, este vorba de vouchere care se acordă prin programul „Prima conectare” la rețelele de apă și canalizare. Atenție, însă, procedura este destul de complicată, pentru că sumele nu se acordă direct viitorilor beneficiari.
34.000 de gospodării vor beneficia de branșamentele de apă și canal prin proiectul ,,Prima conectare”, care vizează sprijinirea familiilor și persoanelor cu venituri reduse pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare.
Banii nu pot fi ceruți direct de persoanele interesate, ci acestea se pot adresa operatorului de servicii de utilități publice care operează în localitatea de domiciliu.
În acest fel, persoanele cu venituri sub 1700 de lei net/membru de familie, care stau la casă, vor beneficia de o finanțare acordată de AFM de 1.900 de euro pentru fiecare gospodărie pentru branșamentul de apă și canal.