Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, anunţă că luni vor începe plăţile a 41,5% din salariul brut pentru angajaţii care au revenit în activitate după şomajul tehnic.

„Imediat după ce rectificarea bugetară a fost publicată, în 3 zile am parcurs toate procedurile pentru ca banii să ajungă la AJOFM-uri pentru plata măsurii de 41,5% din câştigul salarial al fiecărei persoane aflate anterior în şomaj tehnic. Toate procedurile acestea, de regulă, durează cam 10 zile, nu ţin doar de Ministerul Muncii. Ce trebuie reţinut este că suntem în continuare determinaţi să sprijinim angajatorii şi angajaţii, poate mai mult decât o fac alte ţări membre UE. Ştim că au în continuare nevoie. Măsurile luate şi acţiunile de la nivelul Ministerului Muncii sunt, din martie până acum (şi nu s-a terminat!), ca … pe front. Cu toată mobilizarea posibilă, cu toţi colegii care au putut şi au vrut (real!) să se implice. Luni intrând banii în conturi, vom începe primele plăţi pentru 41,5%. Am vrut acest lucru. S-a tras tare pentru a nu mai trece nicio zi. Am scurtat la maxim prin muncă multă”, a scris ministrul sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a subliniat că Ministerul Muncii este „singura instituţie publică – prin instituţiile din coordonare – care s-a mobilizat”, fără precedent, pentru a face plăţi oamenilor, în paralel cu sarcinile cotidiene care nu au rămas în urmă.

„După acest mandat, voi vorbi despre mobilizarea administraţiei pentru a gestiona criza. Iar Ministerul Muncii va fi studiu de caz pentru că avem ce spune. Din propria experienţă. Nouă chiar ni se potriveşte hashtag-ul #lamuncă”, a subliniat Violeta Alexandru.

Potrivit acesteia, procesarea dosarelor pentru Măsura 41,5% a fost mult mai complicată decât a fost cea pentru plata şomajului tehnic, mult mai sigură pentru administraţie, din perspectiva controlului Curţii de Conturi, dar mult mai complexă.

„Angajatorii trebuie să facă dovada plăţii contribuţiilor, unii trimit ceea ce trebuie, alţii – nu. Cu aproape fiecare se discută personal. Sunt, în medie, 3-4 schimburi de mesaje cu angajatorii. Aceasta fiind perioada în care se procesează cererile pentru prima lună de acordare – iunie. Presupun că următoarea etapă va fi puţin mai uşoară”, a scris ministrul Muncii pe pagina de socializare.

Violeta Alexandru a menţionat că vede câteva probleme, în urma discuţiilor cu echipa ANOFM Bucureşti, unde procentul solicitărilor corecte la data depunerii este sub 30%, respectiv faptul că angajatorii depun documente incomplete/incorecte, nu ataşează sau ataşează incomplet documentele necesare verificării plăţii contribuţiilor, lipsesc ordinele de plată, deşi obligaţia este prevăzută în cerere, faptul că în multe situaţii, angajatorii comunică conturi eronate sau închise, fiind necesară o corespondenţă suplimentară cu aceştia, în multe cazuri, Declaraţia D112 la luna iunie cuprinde atât contribuţiile lunii iunie cât şi contribuţiile aferente şomajului tehnic pe luna mai, potrivit Agerpres.

De asemenea, sunt angajatori care au sume mari de plată pentru contribuţii şi ataşează multe OP-uri (chiar şi de ordinul sutelor), iar aceste OP-uri trebuie adunate şi verificate cu Declaraţia D112, sunt angajatori care depun aceeaşi solicitare de două sau chiar de mai multe ori şi se verifică solicitare cu solicitare pentru a se înlătura dublurile.

„Deşi este prevăzut foarte clar în Ordonanţă faptul că un angajator cu mai multe obiecte de activitate trebuie să opteze pentru una dintre cele 2 măsuri (şomaj tehnic sau măsura 41,5 %), totuşi depun pentru ambele măsuri”, a subliniat Alexandru.

Ea a atras atenţia că perioada de procesare este cu atât mai lungă cu cât sunt mai multe omisiuni/erori.

„Toate aceste operaţiuni în paralel cu elaborarea (prin verificarea tuturor persoanelor pentru care se solicită şomaj tehnic sau 41,5%) unei noi cereri de rambursare de la Comisia Europeană. Pentru că vreau ca în paralel să se poată obţine bani europeni dacă tot se pot obţine pentru aceste măsuri. Tot noi le facem şi pe acestea”, a punctat ministrul Muncii.

Articolul precedentExporturile de fructe comestibile au crescut cu 43% în primele cinci luni şi importurile cu 13,4%
Articolul următorFondurile private de pensii au crescut cu 17% într-un an

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau