Vânzările de autovehicule au scăzut în România cu aproape 30% în primele zece luni ale anului, față de perioada similară din 2019, arată statistica publicată miercuri de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
Pe ansamblul pieței, scăderea față de anul trecut este de 28,7%, chiar dacă în primele zece luni ale anului, comparativ cu intervalul similar din 2019.
La nivel sectorial naţional, topul general pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus, în continuare, de Dacia – cu 31.814 de unităţi, urmată de Renault – cu 8.712 de unităţi, Volkswagen (8.688), Ford (7.591), Skoda (7.528) şi Hyundai (5.738).
Pe de altă parte, vânzările de autoturisme (care reprezintă circa 85% din total) au crescut cu 17,9%, până la 12.420 de unităţi, în octombrie 2020 față de luna similiară din 2019.
În clasamentul autoturismelor, în intervalul ianuarie – octombrie, Dacia deţine supremaţia, cu 30.196 de unităţi, în scădere cu 26% faţă de datele din 2019 şi cotă de piaţă de 31,4%. Ierarhia continuă cu Skoda, care înregistrează 7.528 de unităţi (-27,9% şi o cotă de 7,8%),Volkswagen – cu 7.424 unităţi (-16,4% şi o cotă de 7,7%), Renault – cu 7.367 de unităţi (-33% şi cotă de 7,7%) şi Hyundai – cu 5.738 de unităţi (-14,4%, cotă de piaţă de 6%).
De asemenea, pe modele, cu cele 14.064 de unităţi înmatriculate, din ianuarie până în octombrie, Dacia Logan este pe primul loc, dar în scădere cu 35,2%, comparativ cu anul trecut. Clasamentul continuă cu Dacia Sandero (7.419 unităţi, +0,6%), Dacia Duster (7.067, -24,4%), Renault Clio (3.134, -29,4%) şi Skoda Octavia (2.609, -38%).
În funcţie de tipul de combustibil, pe ansamblul întregii perioade analizate, ponderea autoturismelor diesel a crescut uşor, la 26,9%, dar autoturismele pe benzină continuă să aibă cea mai mare cotă în piaţă, de 66,5% din total.
Vânzările de autoturisme electrice şi hibride au crescut, după zece luni, cu 15,1%, față de perioada similară a anului trecut. Pe subcategorii, vânzările de maşini full electrice au crescut cu 54,4% şi cele hibride plug-in cu 19,1%. Pe de altă parte, autoturismele hibride care dispun de propulsie electrică înregistrează o evoluţie negativă (-3,5%).
Cele mai comercializate modele ecologice în România, în primele zece luni ale anului, au fost: Renault (493 de unităţi), Skoda (365),Volkswagen (283), Hyundai (234) şi BMW (187).