Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat, vineri, spre dezbatere publică, un prim draft al Hotărârii de Guvern (HG) privind organizarea și funcționarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI).
FSDI va fi organizat ca societate pe acţiuni, în conformitate cu prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990 şi ale actului său constitutiv, conform Notei de fundamentare a documentului citat.
„Cheltuielile cu taxele și tarifele necesare înființării FSDI se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni Generale, pentru anul 2019, estimându-se un impact de aprox. 600 mii lei pentru aceste cheltuieli pentru anul 2019”, se scrie în Nota de fundamentare a actului normativ, publicat vineri, pe site-ul MFP, conform Mediafax.
Acest fond va fi deţinut în întregime, în mod direct pe toată durata de funcționare, de către statul român prin Ministerul Finanțelor Publice. Durata de funcționare a FSDI este nelimitată.
„Funcționarea și activitatea FSDI se vor supune regulilor cu privire la deficitul bugetar și datoria publică conform metodologiei UE pentru a menține clasificarea FSDI în afara sectorului public, pe toată durata existenței sale”, se precizează în Nota de fundamentare.
Fondurile suverane de dezvoltare și investiții sunt persoane juridice române ale căror condiţii de organizare şi funcţionare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului şi care se înfiinţează şi funcţionează ca societăţi pe acţiuni, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2018 (OUG), precum şi ale actelor constitutive ale Fondurilor, potrivit documentului citat.
OUG nr. 100/2018 reglementează cadrul general privind condițiile pe care firmă trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată fond suveran de dezvoltare și investiții.
„FSDI are ca scop atât dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii și din fonduri atrase, de proiecte de investiţii rentabile și sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiții sau al unor societăți de investiții, singur sau împreună cu alți investitori instituționali sau privați, inclusiv prin participarea în parteneriate public – private, cât și administrarea activelor financiare proprii, în vederea obținerii de profit. Activitatea principală este efectuarea de investiţii financiare în nume şi pe cont propriu, pentru care îşi asumă riscul tranzacţiilor”, se mai scrie în Nota de funamentare citată.
În vederea îndeplinirii obiectului principal de activitate, FSDI poate să înfiinţeze firme ca asociat unic sau împreună cu alţi participanţi, în orice formă, să participe la finanțarea de firme în care este acționar prin participarea la majorarea capitalului social, prin împrumuturi sau alte forme de finanțare, să vândă acţiuni din portofoliu, în condițiile legii și să vândă, să achiziționeze și să mențină în propriul portofoliu instrumente financiare în conformitate cu politicile investiționale proprii.
„FSDI va funcționa complementar Băncii Naționale de Dezvoltare a României, instituție care urmează să fie creată, și care are ca scop adresarea directă a ineficienței piețelor prin proiecte ale beneficiarilor eligibili, care au un profil de risc mai ridicat, dar cu potențial mare de a crea valoare adăugată și locuri de muncă, și față de care sectorul privat manifestă un apetit redus de asigurare a finanțării.
Finanţarea FSDI se va face din venituri obţinute din dividende încasate de la societățile aflate în portofoliul acestuia, din cele rezultate din operaţiuni cu instrumente financiare proprii şi din cele emise de alte entități, din venituri din vânzarea de pachete de acțiuni din portofoliu, din împrumuturi, inclusiv prin emiterea de obligaţiuni, dar şi din alte surse prevăzute de lege.
„Capitalul social al FSDI subscris integral la data constituirii este format din aport în natură reprezentat de pachete de acțiuni deținute de stat la societățile care se vor afla în portofoliul FSDI, precum și din aport în numerar. Pachetele de acțiuni se transferă în proprietatea FSDI, iar acesta va putea dispune liber de ele, în calitate de bunuri proprii. Decizia de înstrăinare de active și de acțiuni care constituie capitalul social initial al FSDI va fi luată în conformitate cu strategia FSDI și va avea la bază o analiză cost/beneficiu privind utilizarea acestei surse de finanțare din înstrăinarea de active/acțiuni în vederea implementării strategiei, după epuizarea tuturor celorlalte instrumente de finanțare prevăzute de lege, cu menținerea valorii activului net al FSDI la nivelurile stabilite prin strategia FSDI și respectarea pragurilor de îndatorare și a obiectivelor de rentabilitate și de risc din strategie”, se detaliază în Nota de fundamentare a HG pentru înființarea Fondului Suveran.
Respectarea acestor cerințe privind înstrainarea acțiunilor și activelor, inclusiv a celor ce constituie contribuție la capitalul social al FSDI, a avut în vedere pe de o parte limitarea riscurilor economice ce decurg din înstrăinarea fără justificare a acțiunilor la societățile strategice, iar, pe de altă parte, asigurarea independentei si automoniei de decizie a fondului asupra activelor detinute, condiție ce trebuie îndeplinită pentru clasificare în afara administrației publice. Cerinte specifice pentru înstrăinarea activelor detinute de catre FSDI sunt prevazute doar pentru cele care au constituit aport la capitalul social initial, întrucât celelalte active dobândite prin activitatea FSDI sunt active proprii pentru care fondul trebuie sa aibă autonomie deplina de decizie.
„Pentru a se evita clasificarea FSDI în sectorul administrației publice la analiza companiilor ale căror pachete de acțiuni constituie aport la capitalul social inițial al FSDI, s-au avut în vedere o serie de criterii, precum: criterii economice, criterii pentru clasificare în sectorul administrației publice (să nu înregistreze pierderi anuale consecutive de-a lungul unei perioade de mai mulți ani (3-5 ani), să nu fie deja clasificate în sectorul administrației publice), criteriul concurențial și de concentrare economică”, se mai scrie în documentul citat.
De asemenea, la definitivarea listei cu societățile ale căror pachete de acțiuni vor constitui aport la capitalul social iniția al FSDI s-a avut în vedere faptul că încadrarea acestor societăți în categoria societăților de interes strategic se face pe baza propunerilor autorităților publice tutelare. Pentru respectarea metodologiei UE, privind clasificarea în afara sectorului administrației publice, aceste societăți trebuie să aibă autonomie de decizie în administrarea activelor și pasivelor.
Strategia FSDI se elaborează de către Directorat, se avizeaza de Consiliul de Supraveghere și se aprobă de către adunarea generală a acționarilor, în baza unor linii directoare aprobate în prealabil prin hotărâre de Guvern și este însoțită de un plan de afaceri și de o analiză economico-financiară care să o fundamenteze, prezentate ca anexe la strategie.