Un studiu realizat de Centrul pentru Studiul Democraţiei arată că 23% dintre gospodăriile din România sunt afectate de aşa-numita sărăcie energetică, adică îşi asigură cu dificultate şi cu sacrificii necesarul de energie.

În cifre absolute, este vorba de 1.732.257 de gospodării de pe întreg teritoriul României, arată studiul realizat în 2017 şi citat de Agerpres.

În plus, potrivit datelor din 2016, 1,014 milioane de consumatori beneficiau de tariful social, potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, iar 8.128 de gospodării beneficiau în 2017 de ajutor de încălzire, după cum arată datele Ministerului Muncii, citate în studiul CSD.

Un recensământ energetic din 2011 arăta că 287.434 de locuinţe nu erau conectate la reţeaua de electricitate,

Sărăcia energetică, în funcţie de gravitate, nu reprezintă doar incapacitatea de asigurare a confortului termic al unei locuinţe, ci poate afecta şi alte domenii ale vieţii. „Sărăcia energetică îngreunează parcursul educaţional şi socio-economic al celor afectaţi, adânceşte sărăcia şi excluziunea în sens larg şi este un factor important de marginalizare socială”, comentează autorii studiului.

Raportul menţionat mai arată că suma totală acordată pentru ajutoarele cu încălzirea în 2017 a fost de aproximativ 0,33% din totalul bugetului pe 2017 al Ministerului Muncii.

Doar 27,53% dintre ajutoare ajung la cele mai sărace gospodării, iar numărul şi valoarea ajutoarelor de încălzire au scăzut în ultimii patru ani, întrucât pragurile de venit nu au mai fost actualizate din 2011.

De asemenea, mai puţin de 30% dintre cei care ar trebui să primească ajutoare conform venitului ajustat pe membru de familie le şi primesc, au subliniat autorii raportului.

Studiul CSD a centralizat şi câteva măsuri luate în ţările UE pentru protecţia consumatorilor vulnerabili. De exemplu, introducerea unui tarif social şi limitarea debranşării în cazul neachitării facturii, aşa cum au făcut mai multe state, precum Austria, Cipru, Belgia, Franţa sau Marea Britanie.

Alte ţări au mers mai departe şi au acordat gratuitate la energie (Grecia şi Italia), indemnizaţii sociale adiţionale pentru energie (Austria, Cehia, Germania, Franţa, Ungaria, Danemarca), consultanţă gratuită pentru metodele de economisire a energiei (Austria, Franţa, Ungaria), înlocuirea gratuită a aparaturii casnice ineficiente (Franţa), subvenţii financiare pentru înlocuirea aparaturii ineficiente (Austria, Cipru, Franţa).

La nivelul Uniunii Europene, se estimează că până 150 de milioane de oameni se află în sărăcie energetică.

CSD este un think-tank înfiinţat în anul 2006 în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, în cadrul căreia funcţionează ca centru de cercetare acreditat.

 

Articolul precedentDezastru fără precedent pentru leu. Euro trece de 4,76 lei pe interbancar
Articolul următor„Criza valutară este premeditată!” Război total pe scena politică după căderea leului