Este scandal uriaș din cauza exploziei prețurilor. Guvernul dă vina pe Banca Națională pentru scumpiri. Premierul demis Florin Cîțu recunoaște că situația este îngrijorătoare și speră că Banca centrală nu a ratat o măsură care să fi dus la inflația de 6.3%, anunțată pentru luna septembrie, potrivit realitatea.net.
Premierul interimar Florin Cîțu a susținut, joi, că este nevoie de constituirea unui comitet de macrostabilitate având în vedere că dinamica prețurilor a depășit estimările Băncii Centrale, dar această decizie aparține guvernatorului BNR.
„Cred că ați văzut ieri cu toții informații despre evoluția prețurilor, informații îngrijorătoare, dinamica prețurilor a depășit estimările Băncii Naționale. Și aici, bineînțeles, politica monetară în România este independentă, deciziile, bineînțeles, sunt ale Băncii Naționale, dar aș vrea să menționez un lucru. Cred că este nevoie de un comitet de macrostabilitate, de aici decide domnul guvernator când să îl facă. Dacă această inflație este doar temporară, deci dacă o vedem ca pe un eveniment temporar, tranzitoriu, lucrurile sunt OK și vom merge pe ceea ce estimează Banca Centrală.
Eu sper doar că nu am ratat o măsură în trecut și acum să ne grăbim să reducem prețurile prin măsuri de politică monetară restrictivă, care ar putea să pună în pericol creșterea economică. Dar, sunt sigur că Banca Națională are cele mai bune măsuri și le va lua pentru a asigura că inflația va scădea în perioada următoare și va reveni pe trend descrescător, așa cum arată estimările Băncii Centrale”, a declarat Cîțu, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.