Anunț pentru românii care au polițe la City Insurance - Cine acoperă daunele după ce ASF a ridicat autorizația de funcționare a companiei

Directorul de comunicare al ASF, Daniel Apostol, a anunțat vineri, în emisiunea ”Culisele statului paralel”, că dosarele de daună ale celor care au polițe RCA la City Insurance vor fi preluate de Fondul de Garantare a Asiguraților. Precizarea vine după ce ASF a ridicat autorizația de funcționare a companiei de asigurări.
City Insurance are aproximativ 3 milioane de clienți, iar reprezentantul ASF a precizat că este foarte posibil ca Guvernul să adopte săptămâna viitoare o Ordonanță de Urgență care prevede preluarea dosarelor de către Fondul de Garantare.”Este ca atunci când observi că se formează o bubă, apare puroi și ai nevoie de o intervenție chirurgicală. ASF a tăiat în carne vie, a luat o măsură radicală împotriva comportamentelor ilegale, practicilor incorecte, dezavantajoase, și a retras autorizația de funcționare. Acest lucru nu s-a făcut fără a ne gândi ce se întâmplă cu deținătorii de polițe RCA. Aceștia sunt protejați de lege. ASF și Guvernul au inițiat o OUG prin care Fondul de Garantare va prelua dosarele.Prin această OUG, care urmează să fie pusă în ședința de Guvern de săptămâna viitoare, Fondul de Garantare a Asiguraților va începe să facă plățile imediat ce preiau dosarele de daună”, a precizat Apostol.Citește și: ”Cutremur pe piața asigurărilor. ASF a declarat FALIMENTUL City Insurance, cel mai mare asigurător din România”Întrebat ce se întâmplă cu românii care au RCA la City și fac un accident în aceste zile, până la adoptarea OUG, reprezentantul ASF a precizat că polița este în continuare valabilă.”Service-urile care vor avea de recuperat bani din dosare de daună trebuie să înțeleagă că Fondul de Garantare nu este totuna cu City.Fondul de Garantare a Asiguraților dispune de sumele necesare pentru a face față tuturor plăților de daună care se vor ivi”, a dat asigurări Apostol.Decizia în privința OUG care prevede preluarea dosarelor de daună de Fondul de Garantare aparține Ministerului de Finanțe.Cei care și-au făcut asigurări la această companie au posibilitatea de a renunța la poliță și de a alege alt asigurător.
Citește și:
- 14:47 - Noile modificări la asigurările RCA care vor duce la explozia prețurilor. Se creează și portițe pentru șoferii cu accidente multe
- 09:36 - Studiu îngrijorător. Românii au un „gol” de 833 miliarde lei în asigurarea siguranței financiare a familiei
- 10:50 - Modificare crucială. Se elimină plafonul controversat ce afecta drepturile păgubiților
- 17:17 - Modificare majoră la proiectul Pilonului II de pensii. Ce categorie poate retrage întreaga sumă într-o singură tranșă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











