Lucian Şova, ministrul demisionar al Transporturilor, a spus, joi seara, că o parte din majorarea salariilor care va fi făcută de Metrorex anul viitor poate fi compensată prin închirierea spaţiilor comerciale de la metrou.
Lucian Şova a susţinut, joi seara, într-o emisiune la Antena 3, că i-a prezentat această soluţie premierului Viorica Dăncilă, în cadrul unei întâlniri de 8 – 10 minute, pe care a avut-o în cursul după-amiezei de joi.
Întâlnirea dintre cei doi demnitari a vizat mai ales construcţia bugetului Ministerului Transporturilor pentru anul viitor, a mai dezvăluit Şova.