Președintele Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) – Nicu Marcu susține că cele două companii Euroins și City Insurance aveau probleme cu mult înaintea venirii sale și că „nu erau Albă ca Zăpada, ci Muma Pădurii pentru populaţie”.
cu Marcu este la conducerea ASF din iunie 2020, dată de la care s-au produs picarea celor două companii și scandalul tarifelor RCA. Acesta a explicat în fața parlamentarilor că falimentele celor două societăţi au fost cerute de către ASF, dar cu posibilitateade a intra în legalitate. ASF a cerut, săptămâna trecută, falimentul Euroins, cea mai mare companie de asigurări auto după falimentul City Insurance în 2021.
„La ambele companii se vehiculează ideea că sunt două falimente pe mandatul nostru. Sunt două falimente cerute de noi, pentru că ştiu foarte bine că atunci când am venit, niciuna dintre companii nu era Albă ca Zăpada. Ambele companii erau Muma Pădurii pentru populaţie. Li s-a dat posibilitatea ambelor companii să intre în legalitate. Ambele companii au avut preţuri scăzute, plăţi întârziate şi de multe ori dosare neînregistrate în contabilitate. Noi am impus şi un indicator de lichiditate ca să ne asigurăm că vin şi cu bani lichizi, în afară de această reasigurare pe care ambele companii preferau să îşi ducă riscurile în proporţie de 90% la City Insurance şi la Euroins – 60 şi ceva la sută. Asta este stadiul şi derularea acţiunilor pe care noi le-am făcut în supravegherea şi controlul acestor companii. De fiecare dată toate elementele găsite care dădeau suspiciuni de ilegalităţi au fost trimise către Parchet. Am avut ezitări să facem publice rapoarte, pentru că fiecare dintre noi avem plângeri penale, trei colegi avem, una dintre plângeri mi s-a făcut de către City Insurance. Nu a fost uşor, li s-a dat timp ca în lege să îşi facă solvabilitatea, nu au acceptat. Soluţia finală aceasta a fost – solicitarea insolvenţei”, a declarat Nicu Marcu, luni, la audierea în comisiile Senatului.