Romgaz și Exxon au ajuns la un acord privind cumpărarea de către compania românească a proiectului de exploatare a gazelor de la Marea Neagră. Tranzacția va fi finalizată în primul trimestru din anul viitor – 2022.

Potrivit acordului, Romgaz va prelua subsidiara gigantului american, care deține o participație de 50% din proiectul Neptun Deep de exploatare a gazelor naturale de la Marea Neagră, potrivit unui anunț publicat la Bursa de Valori București.

„SNGN Romgaz SA şi ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd. au finalizat negocierile exclusive şi au ajuns la un acord cu privire la termenii şi condiţiile aferente achiziţiei tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, ce deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă, precum şi cu privire la transferul operatoriei proiectului către OMV Petrom SA începând cu data finalizării tranzacţiei”, se menţionează în raportul transmis Bursei de Valori București.

Acordul se va concretiza, după avizarea de către Consiliul de Administraţie şi aprobarea de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor SNGN Romgaz S.A., în semnarea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni. Condiţionat de obţinerea acestor aprobări precum şi de îndeplinirea condiţiilor suspensive prevăzute de contractul de vânzare -cumpărare acţiuni, se estimează că tranzacţia va fi finalizată în primul trimestru din 2022.

ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.

 

 

Articolul precedentSăracii României, cei mai săraci cetățeni ai Uniunii Europene
Articolul următorFlorin Cîțu: „Economia României crește, parametrii economici generali se îmbunătățesc”