România a avut cea mai ieftină mâncare din UE în 2022, conform datelor publicate vineri de către Institutul Național de Statistică.
Citând datele Eurostat, INS spune că România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa “Alimente și băuturi nealcoolice” (72%) urmată de Polonia (73%) iar la polul opus se află Danemarca și Luxemburg, având cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru această grupă de produse (121%).
Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupele “Băuturi alcoolice și tutun” (66%), “Îmbrăcăminte și încălțăminte” (80%) și „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (37%), urmată de Polonia, pentru grupele “Băuturi alcoolice și tutun” (73%) și „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (40%).
Danemarca are cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru produsele cuprinse în grupa „Îmbrăcăminte și încălțăminte” (133%), iar Irlanda este cea mai scumpă țară din UE la produsele din grupele „Băuturi alcoolice și tutun” (216%) și respectiv „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (212%).
România are cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupa “Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței” (70%) dintre țările UE, alături de Bulgaria (71%).
Ungaria rămâne cel mai ieftin stat membru pentru grupele “Transport” (72%) și “Recreere și cultură” (64%) iar
Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupa servicii de cazare și restaurante ( 51%).
Luxemburg are cel mai mare nivel al prețurilor pentru “Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea
curentă a locuinței” (126%) dintre statele membre. În ceea ce privește grupa “Transport”, Danemarca (127%) și
Suedia (126%) sunt cele mai scumpe țări din UE. Danemarca se detașează de restul statelor membre, fiind cea mai scumpă țară la grupa “Recreere și cultură “(141%) și la serviciile de cazare și restaurante (156%).