Circa 40% dintre tinerii care întâmpină dificultăţi şi care şi-au pierdut veniturile lucrau în sectoarele care au fost cel mai sever afectate de criză, potrivit mediafax. Aproape 77% dintre aceştia aveau poziţii la locul de muncă lipsite de siguranţă.
Mai mult de una din şase persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani nu mai lucrează de la începutul pandemiei, conform datelor Organizaţiei Internaţionale a Muncii din cadrul ONU.
Cei care încă lucrează, au programul mai redus cu circa 23%. Pe de altă parte, şi alte ţări au simţit o lovitură în rândul tinerilor. În Germania numărul şomerilor e posibil să ajungă la 3 milioae în această vară, iar în Marea Britanie există avertismente că aproximativ 1 milion de oameni sub 25 de ani s-ar putea să rămână fără loc de muncă până la finalul anului.
Statele cele mai afectate sunt cele din sudul Europei. De pildă în Spania, Italia, Franţa şi Grecia rata şomajului în rândul tinerilor a crescut peste medie.