Rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut, în luna aprilie 2019, până la 1,7%, de la un nivel de 1,4% înregistrat în luna martie, arată o estimare preliminară publicată, vineri, de Eurostat, informează Agerpres care citează AFP.
Cifra comunicată de Eurostat este superioară estimărilor analiştilor intervievaţi de către furnizorul de servicii financiare Factset, care mizau pe o inflaţie de 1,6%. Graţie creşterii din luna aprilie, inflaţia din zona euro se apropie de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
Estimarea publicată vineri de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită precum şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană să fie date publicităţii în data de 17 mai.
Eurostat a informat că România a avut, în luna martie 2019, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale UE, cu un avans al preţurilor de consum de 4,2%. Aceasta în condiţiile în care rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 1,4% în martie, de la 1,5% în luna precedentă, şi s-a menţinut la 1,6% în Uniunea Europeană.