Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea critică dur inițiativa Uniunii Europene de a permite statelor membre accesarea unor împrumuturi pe termen foarte lung – 45 de ani – pentru finanțarea livrărilor de armament către Ucraina, în cadrul programului SAFE. Într-un comunicat de presă, Piperea atrage atenția asupra implicațiilor financiare și politice ale acestei decizii, pe care o consideră „culmea cinismului”.
Potrivit europarlamentarului, până în această noapte la ora 24:00, statele membre ale UE pot solicita împrumuturi din partea Uniunii, cu un avans de 15%, pentru a cumpăra arme în cadrul programului SAFE (Support for Ammunition for the Frontlines in Europe), a cărui valoare totală ar ajunge la 150 de miliarde de euro. Piperea susține că acest mecanism pune o presiune uriașă pe bugetele naționale și îndatorează populația pentru generații întregi.
„Nu m-ar mira ca România să fie a doua țară, după Franța, care și-a expus deja acestui credit pe 45 de ani populația, pe cel puțin două generații, pentru nebunia de a susține Ucraina până la \”victoria finală\””, afirmă Piperea. Acesta subliniază lipsa de transparență cu privire la eventualul angajament al României și acuză faptul că „acordurile de acest tip, care au legătură cu Ucraina, se desfășoară complet în secret”, invocând o practică promovată, în opinia sa, de președintele Klaus Iohannis.
Europarlamentarul ridică mai multe semne de întrebare cu privire la viabilitatea și oportunitatea programului SAFE. „Dar dacă războiul se termină anul acesta? Dar dacă CJUE decide că SAFE nu a fost fundamentat corect?”, întreabă retoric Piperea, amintind că Parlamentul European a dat în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), pe motiv că programul SAFE ar fi ocolit procedura democratică și aprobarea legislativului european.
În finalul declarației sale, europarlamentarul AUR merge și mai departe, punând sub semnul întrebării chiar viitorul Uniunii Europene: „Dar dacă UE dispare în 10 ani? Cu imitatori ai lui Putin, ca frau von der Leyen, UE are toate \”șansele\” să fie istorie peste 10, iar nu peste 45 de ani!”
Sursa: Realitatea din AUR























