Piața autohtonă a mașinilor noi a scăzut cu 40%, iar cea second-hand, cu 10%

Vânzările de autoturisme în Germania au scăzut cu 5,4% în luna iulie
Piața mașinilor noi a scăzut cu 40% în primele două luni, iar cea a mașinilor second-hand s-a diminuat cu 10%, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Mai grav este că raportul între mașini vechi și mașini noi a crescut de la 3,5 :1 la 5:1.
În cazul mașinilor noi, vânzările totale au scăzut de la 21.300 în primele două luni ale anului trecut la sub 13.000 în primele două luni din 2020. Dacia a fost marca numărul unu la volume, dar scăderea a fost de 64%. Pe locul doi a fost Ford, cu un avans de 25%, iar pe trei a fost Toyota, cu +12%, potrivit datelor APIA, citate de HotNews.ro.Pe locul patru s-a situat Hyundai, cu o scădere de 16%, iar pe cinci a fost Skoda, cu o scădere de 39%. Cele cinci mărci au totalizat aproximativ 60% din piață. Dacia a fost singura ce a depășit 2.000 de unități, iar celelalte patru au avut între 1.100 și 1.400 de unități.La mașini second-hand din import totalul a fost de 64.700 unități, cu 5.000 mai puține decât în ianuarie și februarie 2020. Volkswagen a fost pe primul loc, cu aproape 16.000 de mașini, în timp ce Audi și BMW au fost pe doi, respectiv trei, fiecare cu peste 6.000 de mașini. Pe locul 4 a fost Ford, iar pe 5, Opel, fiecare cu peste 4.000 de mașini. În top 5 cel mai puțin a scăzut Audi (10%) și cel mai mult Opel (19%).La vehicule comerciale, cele rulate au fost de trei ori mai multe decât cele noi (9.900, față de 3.300). La cele noi piața a scăzut cu 8%, iar la cele SH a urcat cu 3%.
Citește și:
- 17:37 - Radu Burnete, unul dintre consilierii lui Nicușor Dan, se opune plafonării prețurilor la carburanți: „Este o măsură iresponsabilă”
- 19:30 - Șoc la pompă: Pragul de 50 de lei nu mai asigură nici măcar 6 litri de carburant. Prețurile se apropie vertiginos de 10 lei
- 16:41 - Fondul de Mediu are 1,2 miliarde lei pentru Programul Rabla 2026. Câte mașini noi vor fi subvenționate?
- 23:22 - Șoc la pompă. Două scumpiri în doar 24 de ore! Motorina premium atinge pragul psihologic de 10 lei litrul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











