Vești importante pentru pensionari! In mai puțin de trei săptămâni pensionarii vor primi deciziile de recalculare. Aceștia sunt rugați să stea acasă pentru a primi documentele, deorece plicurile sunt distribuite în regim de confirmare la primire.
Potrivit președintelui Casei de Pensii, Daniel Baciu, deciziile ar urma să fie distribuite la destinatari prin Poștă, în perioada 15 – 31 august. Pensionarii sunt sfătuiți să rămână acasă în perioada menționată pentru a putea semna de primire a documentelor, care sunt confidențiale și se înmânează doar titularului.
„Se lucrează la foc continuu pentru a finaliza în timp util; până pe 15 august trebuie să livrăm aceste decizii către Poștă, iar Poșta, în intervalul 15-31 august, să le trimită către destinatarii finali, pensionarii.
Este o decizie cu confirmare de primire, astfel că oamenii trebuie să stea, pe cât posibil, la domiciliu, pentru a o înmâna pe semnătură”, a explicat Daniel Baciu, potrivit Realitatea Plus.
În caz contrar, plicurile revin la domiciliul poștal arondat, iar beneficiarii trebuie să se prezinte personal pentru a le ridica