Impozitul pe pensiile private ar putea să crească, din cauza unei prevederi neclare din codul fiscal. Astfel, dacă acum cota de taxare este de 10%, de la 1 ianuarie ar putea să ajungă și la 20%, atrage atenția Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România, care solicită modificarea legii astfel încât să fie eliminat riscul unei astfel de interpretări.
Prin modul în care legislația a fost formulată, apare situația de confuzie prin care potențial și câștigurile de capital ale pensiilor private ar fi considerate ca fiind necontributive, ceea ce nu este corect, arată asociația citată.
„Ambiguitatea legislativă încadrează câștigul de capital obținut prin investirea contribuțiilor în sistemul de pensii private la sume necontributive, adică așa cum sunt considerate pensiile speciale. Ori, randamentul de capital este rezultatul investirii exact a contribuțiilor pe care oamenii le-au făcut. Deci este o ambiguitate care creează o situație anormală prin care un sistem eminamente contributiv – așa cum este sistemul de pensii private – este impozitat aidoma unui sistem necontributiv așa cum sunt pensiile speciale”, a explicat Radu Crăciun, preşedintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat.
De la 1 ianuarie 2024, Finanțele vor să le impoziteze cu cotele progresive de 15% sau 20%, introduse pentru câştigurile de capital. Acesta e cel mai nefavorabil regim fiscal dintre toate produsele de economisire sau investire din România. Mai exact, o prevedere neclară din Ordonanța de modificare a Codului Fiscal permite ca sistemul de pensii private obligatorii – care este unul contributiv – să fie impozitat la fel ca un sistem necontributiv, aşa cum sunt pensiile speciale.